Comunicate de presă

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility

Informare de presă

06 Iun 2023

Ministerul Educației a centralizat constant informații statistice privind personalul din învățământul preuniversitar care a participat la protestul declanșat în data de 22 mai 2023.

Conform datelor primite de la inspectoratele școlare județene/al Municipiului București, situația, la nivel național, după adoptarea Ordonanței de Urgență 53/2023, se prezintă astfel:

Informare de presă

22 Mai 2023

În urma discuției din data de 21 mai 2023, desfășurată la Palatul Victoria, la care au participat Premierul României - dl. Nicolae-Ionel Ciucă, Președintele Camerei Deputaților - dl. Marcel Ciolacu, reprezentanți ai executivului și liderii federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, facem următoarele precizări:

Informare de presă privind demersurile de evitare a declanșării unor acțiuni sindicale în învățământul preuniversitar

19 Mai 2023

Ministerul Educației ia toate măsurile prevăzute de cadrul legal, ce intră în domeniul său de competență, pentru a evita declanșarea grevei generale începând cu 22 mai 2023. În același timp, suntem preocupați si întreprindem demersurile necesare pentru protejarea dreptului la educație al elevilor. 

Informare de presă: precizări privind solicitarea adresată inspectoratelor școlare de către Ministerul Educației

19 Mai 2023

În cursul zilei de ieri, 18 mai 2023, Ministerul Educației a solicitat inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București situația numerică privind participarea angajaților din unitățile de învățământ preuniversitar de stat la greva generală anunțată de federațiile reprezentative din învățământul preuniversitar. 

Precizăm că solicitarea a vizat numărul participanților la grevă și nu tabele nominale cu cei care participă. 

Comunicat de presă comun al Ministerului Educației și al reprezentanților federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar

17 Mai 2023

Astăzi, 17.05.2023, a avut loc o întâlnire între reprezentanții Ministerului Educației și cei ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar, respectiv Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.

În contextul grevei de avertisment de astăzi, 17.05.2023, Ministerul Educației și federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar fac următoarele precizări:

Informare de presă: A fost semnat ordinul de ministru nr. 4.200 privind Constituirea Comisiei de negociere a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar

16 Mai 2023

La invitația Ministrului Educației, Ligia Deca, în data de 9 mai 2023, la sediul Ministerului Educației, a avut loc o întâlnire între doamna ministru Ligia Deca și reprezentanți ai Ministerului Educației și liderii federațiilor sindicale reprezentative.

În cadrul întâlnirii, a fost discutată și solicitarea reprezentanților federațiilor sindicale, transmisă în scris Ministerului Educației, privind începerea negocierii colective în vederea încheierii Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate.

A fost lansat apelul pentru runda a doua a Schemei de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS)

16 Mai 2023

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR), a lansat apelul de proiecte pentru runda a II-a a Schemei de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență - Componenta C15: Educație.

Informare de presă: precizări privind existența unor variante de planuri-cadru pentru învățământul liceal

09 Mai 2023

Referitor la informațiile apărute în spațiul public, ieri, 8 mai 2023, privind existența unor variante de planuri-cadru pentru învățământ liceal, facem următoarele precizări: 

Ministerul Educației și-a asumat revizuirea planurilor-cadru pentru învățământul liceal. Orice demers de acest fel trebuie corelat cu prevederile proiectelor de legi ale educației, aflate, în prezent, în dezbatere parlamentară.

Pagini

Subscribe to RSS - Comunicate de presă