Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Ministrul Educaţiei îşi declară sprijinul pentru profesoara Manuela Prajea, în competiţia Global Teacher Prize 2016
18.12.2015

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, domnul Adrian Curaj, a felicitat-o pe doamna Manuela Prajea, profesor de matematică la Colegiul Naţional „Traian” din Drobeta Turnu-Severin, pentru performanţa de a ajunge printre primii profesori nominalizaţi pentru premiul Global Teacher Prize 2016.

Cei doi au discutat astăzi, 18 decembrie 2015, despre competiţia internaţională la care participă Manuela Prajea, dar şi despre mecanismele care pot fi utilizate pentru a aduce inovarea în procesul de educare. În acest sens, au fost atinse două subiecte importante: masteratul didactic, despre care ministrul Adrian Curaj a menţionat că este o componentă importantă în ceea ce priveşte resursa umană din învăţământul preuniversitar, precum şi noul cadru curricular la care lucrează reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, ai Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei şi specialişti cooptaţi în cadrul echipelor de lucru.

Este esenţial să aducem inovarea în procesul de predare-învăţare, în modul în care profesorii noştri livrează conţinuturile, dar şi în ceea ce priveşte conţinuturile educaţionale puse la dispoziţia profesorilor şi a elevilor", a declarat domnul Adrian Curaj.

Ministrul Educaţiei i-a propus doamnei profesor Manuela Prajea să fie alături de Ministerul Educaţiei şi să îşi aducă expertiza în demersurile care vizează cadrul curricular.

Mai mult, ministrul Adrian Curaj şi-a declarat sprijinul pentru Manuela Prajea în competiţia Global Teacher Prize 2016, lansând public un apel pentru promovarea excelenţei româneşti: „Mă alătur campaniei de sprijinire a doamnei profesor Manuela Prajea în acest concurs pentru că, prin toate eforturile sale, este un bun ambasador al României. Va invit pe toţi să îi fim alături pe Twitter, pentru că este un mecanism foarte important în aceasta competiţie".

BIROUL DE PRESĂ


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de ordin privind structura anului şcolar 2016-2017 (supus dezbaterii publice)
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Proiectul ROSE - Tabel cu rezultatele evaluării dosarelor de candidatură depuse în cadrul selecției unui consultant individual în vederea Elaborarii manualului de granturi pentru universități în cadrul proiectului ROSE
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea ”Valahia” din Târgoviște
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din Craiova
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Metodologia privind școlarizarea românilor de pretutindeni, cu domiciliul stabil în Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Balcani și Diaspora, în învăţământul superior de stat și particular din România, la programe de studii acreditate, începând cu anul universitar 2016-2017, şi anexele aferente
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Metodologia de şcolarizare a românilor de pretutindeni, cu domiciliul stabil în Republica Moldova, Ucraina, Balcani, Ungaria şi Diaspora, în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat/particular acreditate din România, începând cu anul şcolar 2016 – 2017, şi anexele aferente
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Raport de activitate al ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, după 6 luni de mandat
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Statutul elevului (proiect în dezbatere publică)
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Premiaţii Concursului multidisciplinar “Bolyai Farkas” pentru clasele IX-XII - ediția 2016
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Apel pentru selecţia cadrelor didactice în comisiile naţionale de specialitate pe discipline/domenii de pregătire/activităţi educative/niveluri de învăţământ
    Descarcă Citeşte mai mult