Mesajul adresat de ministrul Liviu Marian Pop cu prilejul lansării campaniei naționale „Opriți bullying-ul sau Desființați recreațiile!”, derulată de Salvați Copiii România

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Data publicării: 
07.11.2017

Stimați colegi,

Distinși invitați,

Sunt onorat, dar în același timp îngrijorat de faptul că trebuie să punem în discuţie un subiect în mare măsură alarmant, potrivit datelor ce se desprind din studiul sociologic „Bullying-ul în rândul copiilor”, realizat la nivel național de Organizația Salvați Copiii, anul trecut. 

În speranţa că lucrurile nu sunt atât de grave, eu propun să punem această campanie sub semnul încrederii că școlarii României de azi au capacitatea să înțeleagă că profesorii şi părinții lor îi iubesc și le oferă exemple demne de urmat. Din acest motiv cred că jocurile copiilor din pauze nu trebuie nici într-un caz restricționate.

Nu se poate reproșa niciunei școli că nu are profesor de serviciu care să supravegheze elevii în pauze. Preşcolarii şi şcolarii din învățământul primar au permanent în preajma lor personal didactic. 

Pe de altă parte, sănătatea emoţională și socială a copiilor nu trebuie afectată de umiliri, hărțuiri sau alte acte de violentă psihică sau fizică, aşa că în şcoli se impune o abordare comună în privința bullying-ului, mai ales că atât Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de invătământ preuniversitar, cât si Statutul elevului conțin norme referitoare la comportamentul nonviolent din mediul școlar. Sunt convins că elevii știu că trebuie să aibă o atitudine adecvată statutului pe care-l dețin, iar acolo unde situația o impune, trebuie să se intervină prin orele de consiliere.

Salutăm inițiativa Organizaţiei Salvați Copiii de a derula această campanie privind reconsiderarea valorilor de relaționare pozitivă între elevi. În mare măsură acesta este și scopul protocolului nostru comun. Îmi exprim speranța că participanții la acest eveniment vor veni cu sugestii care pot îmbunătăți regulamentele de ordine interioară ale școlilor, pentru că dascălii noștri sunt receptivi și pun, ca de obicei, în slujba elevilor, tot ce au mai bun.

Cred că ideea principală a acestei campanii poate fi subsumată definiției pe care Ion Creangă a dat-o copilăriei: „căci ea este veselă şi nevinovată şi drept vorbind, acesta-i adevărul”. Copilul este o forță, așa că așteptăm de la această dezbatere idei care să-i valorifice curiozitatea, imaginația și preocupările, astfel încât personalitatea să-i înflorească sub cele mai bune auspicii.

Vă mulțumesc!

Liviu Marian Pop

Ministru