Ministrul Mircea Dumitru participă la ceremonia de ridicare a steagului României la CERN (Geneva)

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Duminică, 4 Septembrie, 2016

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, participă luni, 5 septembrie, alături de Preşedintele României, Klaus Iohannis, la ceremonia de ridicare a steagului României la CERN (The European Organization for Nuclear Research/Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare). Evenimentul, la care va fi prezent şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetări Ştiinţifice, Mihai Dima, va avea loc la sediul CERN de la Geneva, cu începere de la ora 10:50 (ora României).

România a obţinut statutul de membru cu drepturi depline al CERN în data de 17 iulie 2016, devenind al 22-lea stat membru al Organizaţiei Europene pentru Cercetări Nucleare. În prealabil, ţara noastră a fost parte a unui proces de preaderare, derulat în perioada 2011-2015 şi încheiat cu succes anul trecut, prin rezoluția Consiliului CERN  din 18 iunie 2015. Ulterior, prin Legea nr. 96/16 mai 2016, Parlamentul României a ratificat aderarea.

Calitatea de stat membru cu drepturi depline implică o serie de obligaţii şi drepturi, printre care dreptul de a decide prin vot, în cadrul Consiliului CERN, derularea experimentelor și dezvoltarea centrului, accesul la programele științifice și tehnice, dreptul de a beneficia de programe de pregătire profesională, dreptul de a ocupa  poziții în administrația centrului şi dreptul firmelor românești de a participa la licitațiile privind furnizarea de echipamente și servicii (în limita superioară a valorii contribuției anuale).

În acest moment, România participă la 8 experimente în cadrul a 4 facilităţi CERN, prin 2 instituţii cooordonatoare de proiect (Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”/IFIN-HH şi Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei), respectiv alte 7 instituţii partenere, în cadrul a 9 proiecte. Aproape 100 de specialiști români lucrează în proiecte CERN, activitatea lor fiind extrem de apreciată.

Printre cele mai recente şi importante contribuţii naţionale la proiectele CERN menţionăm aportul echipei româneşti (http://atlas.web.cern.ch/Atlas/Management/Institutions.html) la Experimentul ATLAS, care a condus la cea mai mare descoperire a acestui început de secol -Bosonul Higgs -, laureată cu Premiul Nobel pentru Fizică în 2013. În cadrul unui alt mare experiment, legat de collider-ul de particule LHC - ALICE, Departamentul de Fizică Hadronică de la IFIN-HH s-a impus prin furnizarea a peste 25% din detectorii utilizați în experiment, reprezentând cea mai mare contribuție in-kind românească la o colaborare internaţională.

BIROUL DE COMUNICARE