Participarea ministrului Liviu Marian Pop la Sesiunea de comemorare „Centenar Maiorescu”

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Data publicării: 
09.11.2017

Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a participat joi, 9 noiembrie, la deschiderea Sesiunii de comemorare „Centenar Maiorescu”, organizată de Universitatea Titu Maiorescu din București. La eveniment au mai fost prezenți ministrul justiției, Tudorel Toader, academicienii Eugen Simion și Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Mircea Duțu, directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române și alte personalități ale educației, științei și culturii românești.

Cu acest prilej, ministrul Liviu Marian Pop a felicitat comunitatea academică a universității pentru realizările și parcursul de până acum, subliniind că asocierea acesteia cu valorile înalte ale culturii promovate de marele cărturar produce efecte benefice asupra învățământului universitar din România.

Educația a fost una dintre componentele culturii noastre naționale pe care Titu Maiorescu a dorit să o consolideze prin deciziile luate în calitatea pe care a avut-o în anul 1876 de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, mai ales printr-un proiect de lege în care dezvoltarea învățământului științific și ameliorarea învățământului rural au fost prioritare. Este ceea ce remarcăm astăzi, privind relația dintre universitatea dumneavoastră și patronul ei spiritual: dorința de a înnoi învățământul și de a-l poziționa în zona de maximă influență pentru configurarea unei țări moderne, ancorată în realitatea externă, dar puternic legată de rădăcinile culturii tradiționale”, a declarat ministrul Educației, Liviu Marian Pop.

Sesiunea academică dedicată fondatorului acestei instituții de învățământ superior privat a fost organizată de Universitatea Titu Maiorescu în parteneriat cu Academia Română, Comisia Națională a României pentru UNESCO, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Academia Oamenilor de Știință din România. Au mai participat reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, membri ai corpului diplomatic acreditat la București, personalități ale educației, științei și culturii din România și din străinătate, academicieni, profesori universitari, cercetători științifici, studenți și elevi.

BIROUL DE COMUNICARE