Retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană - BREXIT

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Data publicării: 
05.02.2020

Școlarizarea cetățenilor britanici și membrilor de familie ai acestora, beneficiari ai Acordului de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană

  • Perioada de tranziție

Acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană a intrat în vigoare la 1 februarie 2020. Acesta instituie o perioadă de tranziție până la 31 decembrie 2020, pe durata căreia Regatul Unit va aplica dreptul Uniunii Europene și va fi asimilat unui stat membru, dar nu va mai lua parte la procesul decizional de la nivelul UE. 

Cetățenii britanici care se vor înscrie la programe de studii în perioada de tranziție (anul academic 2020-2021) vor beneficia de aceleași condiții de școlarizare aplicabile cetățenilor UE.

  • Perioada post-tranziție

Cetățenii britanici și membrii de familie ai acestora care au reședința în România și care doresc să rămână în țară după finalizarea perioadei de tranziție (31 decembrie 2020) trebuie să se înregistreze pentru dobândirea noului statut de rezident în calitate de beneficiari ai Acordului de retragere, la Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (IGI-MAI).

Conform proiectului de act normativ inițiat în acest sens de Ministerul Afacerilor Interne, în urma înregistrării, IGI-MAI va elibera cetățenilor britanici și membrilor de familie ai acestora un permis de ședere care va atesta statutul lor de beneficiari ai Acordului de retragere. Documentul își va produce efectele începând cu 1 ianuarie 2021. Dobândirea noului statut de rezident va permite cetățenilor britanici și membrilor de familie ai acestora să beneficieze în continuare de drepturile conferite de Acordul de retragere.

După finalizarea perioadei de tranziție, cetățenii britanici și membrii acestora de familie, beneficiari ai Acordului de retragere, se vor bucura de același tratament, aplicabil cetățenilor UE, în ceea ce privește accesul la educație și taxele de școlarizare.

Pentru studii preuniversitare: Începând cu data de 15 martie 2018, în conformitate cu ordinul de ministru nr. 3217/2018, dosarele pentru echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate şi la organizațiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară (lista poate fi consultată aici) sunt primite şi evaluate de către inspectoratelele şcolare

► Detalii suplimentare

Pentru studii universitare: Cetățenii UE, implicit cetățenii britanici și membrii acestora de familie, care beneficiază de drepturi în temeiul Acordului de retragere, trebuie să obțină atestatul de recunoaștere a studiilor de la Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED).  Aceștia pot urma procedura descrisă pe pagina de internet a Ministerului Educației și Cercetării - Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor

► Recomandăm consultarea paginii de internet a instituției de învățământ superior pentru a afla mai multe informații despre calendarul și condițiile de admitere.

Cetățenii britanici care vor sosi în România după finalizarea perioadei de tranziție vor intra sub incidența regulilor aplicabile cetățenilor terți în ceea ce privește condițiile de înscriere la universitate, urmând procedura descrisă pe pagina de internet a Ministerului Educației și Cercetării.

Linkuri utile: 

  • Ministerul Afacerilor Externe - BREXIT
  • Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor - BREXIT și recunoașterea diplomelor/calificărilor profesionale pentru cetățenii britanici

***

Background

În data de 23 iunie 2016, cetățenii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au decis prin referendum ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE). Ca urmare a acestui vot, Guvernul britanic a declanșat procesul de retragere la 29 martie 2017, prin activarea Articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În octombrie 2019, liderii UE 27 și partea britanică au ajuns la un consens politic privind Acordul de retragere a Regatului Unit din UE. Ulterior, acesta a fost aprobat de către autoritățile britanice și de către UE și a intrat în vigoare la 1 februarie 2020.

Acordul permite ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană de o manieră ordonată și predictibilă. În același timp, instituie o perioadă de tranziție începând cu 1 februarie 2020 până la 31 decembrie 2020*.

Pe durata acesteia, Regatul Unit va aplica dreptul Uniunii Europene** și va fi asimilat unui stat membru, dar nu va mai lua parte la procesul decizional de la nivelul UE. Astfel, până la terminarea perioadei de tranziție, nu vor exista schimbări pentru cetățenii, consumatorii, întreprinderile, investitorii, studenții și cercetătorii din UE și din Regatul Unit.

Totodată, acordul prevede o protecție reciprocă pentru cetățenii Uniunii și resortisanții Regatului Unit, precum și pentru membrii de familie ai acestora, în cazul în care și-au exercitat dreptul la liberă circulație înainte de încheierea perioadei de tranziție. Astfel, aceste persoane pot să locuiască, să lucreze sau să studieze în continuare în statul-gazdă, ca până în prezent, în aceleași condiții de fond ca cele prevăzute în dreptul Uniunii.

Acordul garantează dreptul de a rămâne și de a-și continua activitățile curente pentru peste 3 milioane de cetățeni ai UE din Regatul Unit și peste 1 milion de resortisanți ai Regatului Unit din țările UE. 

► Mai multe informații referitoare la procesul BREXIT:

_______________________

* Conform Acordului de retragere, perioada de tranziție poate fi prelungită o singură dată cu unul până la doi ani. O decizie în acest sens trebuie luată în comun de UE și Regatul Unit înainte de 1 iulie 2020.

** Dreptul UE va continua să se aplice integral, în toate domeniile de politică, Regatului Unit și pe teritoriul acestuia, cu excepția dispozițiilor tratatelor și ale actelor care nu aveau caracter obligatoriu pentru Regatul Unit înainte de intrarea în vigoare a Acordului de retragere.      

Etichetă :