Informare privind prezența la a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale 2021

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Joi, 24 Iunie, 2021

Astăzi, 24 iunie, s-a desfășurat a doua probă scrisă (Matematică) din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (sesiunea 2021).

Au fost prezenți 123.250 de candidați (93,95%). Au absentat de la această probă 7.926 de candidați. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 3 candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Subiectul și baremul de corectare au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00. Ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) va avea loc vineri, 25 iunie. Sunt așteptați să participe cei peste 8.000 de elevi înscriși.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen). Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale (GDPR). Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite acestora, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Rezultatele finale vor fi afișate duminică, 4 iulie.