Ministerul Educației Naționale continuă consultările regionale pe marginea proiectelor legislative din învățământ

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Vineri, 27 Octombrie, 2017

Ministerul Educației Naționale a organizat vineri, 27 octombrie, la Craiova, o nouă dezbatere din seria consultărilor regionale dedicate proiectelor legislative din domeniul învățământului. Cu acest prilej, ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a accentuat importanța elaborării legii manualului școlar, proiect ce va fi înaintat spre aprobare Parlamentului, în perioada următoare, și a mulțumit tuturor pentru interes și implicare.

În context, ministrul Liviu Marian Pop a lansat un apel către toate cadrele didactice în vederea participării la unor resurse educaționale deschise care să cuprindă materiale-suport pentru activitățile instructiv-educative sau extrașcolare. După ce va fi parcursă procedura de avizare (la nivelul inspectoratelor școlare și Casele Corpului Didactic), acestea vor fi puse la dispoziția celor interesați, gratuit, în cadrul bibliotecii virtuale gestionate de Ministerul Educației. Elaborarea unor instrumente educaționale de acest tip va putea fi recompensată prin punctaje care să faciliteze accesul la gradații de merit, ca formă de motivare a cadrelor didactice care se vor implica în generarea de resurse educaționale deschise.

Ministrul Liviu Marian Pop a pledat și pentru necesitatea îmbunătățirii serviciilor educaționale prin încadrarea în unitățile de învățământ exclusiv a personalului didactic calificat, dar și pentru implementarea sistemului de evaluare online a lucrărilor scrise din cadrul examenelor naționale, măsură lansată în sprijinul cadrelor didactice.

Un alt punct important pe agenda discuțiilor l-a reprezentat și modificarea calendarului mobilității personalului didactic prin mutarea etapei de pretransfer în învățământ, după concursul pentru ocuparea posturilor vacante, respectiv introducerea inspecției la clasă pentru cadrele didactice care solicită trecerea de la o specialitate la alta.

Evenimentul a reunit peste 250 de reprezentanți ai inspectoratelor școlare, directori de școli și cadre didactice din județele Argeș, Călărași, Dolj, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea.

BIROUL DE COMUNICARE