Secretar de stat Gigel PARASCHIV

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Data publicării: 
01.03.2017

Prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv a absolvit Institutul Politehnic București, Facultatea de Mecanică Agricolă, Specializarea Construcții de Mașini Agricole în anul 1992.

Are o experienţă profesională de 25 ani în învăţământul superior, activitatea didactică concretizându-se în publicarea a 20 de cărţi şi îndrumare în domeniile mecanică agricolă și ingineria mediului, peste 90 de articole publicate în reviste de specialitate, peste 100 de lucrări publicate în cadrul unor manifestări ştiinţifice internaţionale şi 47 contracte şi granturi, dintre care 12 ca director sau responsabil de proiect.

A ocupat diferite funcţii academice şi administrative: prorector la Universitatea Politehnica din Bucureşti, director general în cadrul Direcţiei Generale Strategii privind Corelarea Sistemului de Învățământ cu Piața Muncii şi decan al Facultăţii de Ingineria Sistemelor Biotehnice din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Este membru al unor asociaţii academice de prestigiu: Academia de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu” (ASAS), Societatea pentru Cercetare Multidisciplinară din Zona de Vest a României, Balkan Environmental Association (B.EN.A.), American Society of Agricultural & Biological Engineers (ASABE), USA, Societatea de Robotică a României, președinte al Societății Inginerilor de Mecanică Agricolă din România (SIMAR) şi preşedintele consiliului director al Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare (INMA) -  Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.