Mesajul conducerii Ministerului Educației Naționale cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Joi, 1 Iunie, 2017

„A fi alături de copii în această zi specială este o datorie.

A fi împreună cu copiii azi, de Ziua Copilăriei, este și un privilegiu, o șansă de a regăsi în noi și în copiii noștri bucuria simplă de a fi, a crește și a deveni.

Azi, de Ziua Copilului, celebrăm candoarea, vioiciunea, dezinvoltura și fantezia, care fac din copilărie un timp aparte. Ziua aceasta este despre noi împreună, adulți și copii, bucurându-ne de lucrurile simple și adevărate, înțelegând că timpul petrecut în universul copiilor, în jocul copiilor, este vital pentru starea de bine, pentru armonia dintre noi și copiii noștri. Beneficiile sunt de ambele părți, căci din experiența jocului, toată lumea iese în câștig!

Jucându-te cu un copil devii prietenul lui, îi cucerești încrederea, ajungi să îl cunoşti mai bine decât ţi-ai imagina.

Dacă vrei să cunoşti cu adevărat un copil şi să ţi-l apropii, să-l înţelegi şi să-i dai şansa de a te cunoaşte, joacă-te cu el!

Jocul aduce cu el o stare de spirit aparte, pe care n-o regăsești în nicio altă activitate.

Așa că, dragi părinți, bunici, dascăli, nu-i trimiteți pur și simplu pe copii la joacă. Jucați-vă și bucurați-vă împreună cu ei!”

BIROUL DE COMUNICARE