Trei medalii de argint, două medalii de bronz și o mențiune: bilanţul participării româneşti la a 58-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Marţi, 25 Iulie, 2017

Lotul olimpic de matematică a obţinut șase premii (trei medalii de argint, două medalii de bronz și o mențiune) la a 58-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică, desfăşurată în perioada 12 - 23 iulie, la Rio de Janeiro.

Medaliile de argint au fost câștigate de Filip-Alexandru Ion (Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București), Mihnea-Gabriel Doica și Ștefan Tudose (ambii elevi ai Liceului Teoretic Internațional de Informatică din București). Ciprian Mircea Bonciocat (laureat cu argint în 2015 și 2016) și Mihnea-Andrei Ocian au intrat în posesia medaliilor de bronz. Cei doi elevi provin de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală. Alexandra Timofte (Colegiul Național „Tudor Vianu” din București) a primit o mențiune.

Lotul olimpic al României a fost coordonat de prof. univ. dr. Radu Gologan (Universitatea Politehnica din București) și lector univ. dr. Mihai Chiș (Universitatea de Vest din Timișoara).

Olimpiada Internaţională de Matematică este cea mai prestigioasă competiție dintre olimpiadele internaţionale de ştiinţă. A fost lansată în 1959 la iniţiativa Societăţii de Ştiinţe Matematice din România și a fost organizată la Brașov, într-o formulă ce a inclus șapte state. La ediția 2017 an au participat peste 600 de concurenţi din 110 ţări.

BIROUL DE COMUNICARE