Consultare publică lansată de Comisia Europeană privind revizuirea Planului de acțiune pentru educația digitală

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Data publicării: 
02.07.2020

Comisia Europeană a lansat o consultare publică la nivelul Uniunii Europene privind revizuirea Planului de acțiune pentru educația digitală, pentru a se asigura că viitorul Plan va reflecta experiența dobândită în domeniul educației și formării profesionale de către statele membre pe durata crizei generate de Covid-19.

Din cauza pandemiei, majoritatea școlilor și instituțiilor de învățământ superior au suspendat organizarea cursurilor față în față și au trecut la învățarea on-line și la distanță, tehnologiile digitale fiind utilizate la o scară largă, fără precedent.

Consultarea publică urmărește să colecteze opiniile cetățenilor, instituțiilor și organizațiilor din sectoarele public și privat, care doresc să își comunice punctele de vedere și experiențele dobândite în urma acestei crize, precum și viziunea despre educația digitală în Europa. Procesul va fi completat cu o serie de evenimente de informare on-line desfășurate pe durata verii, prin care să se colecteze și alte opinii despre educația digitală și experiența acumulată în urma crizei de Covid-19.

Este încurajată, în special, participarea cursanților, personalului didactic, părinților și reprezentanților instituțiilor de educație și formare profesională. De asemenea, sunt așteptate contribuțiile organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale.

► Consultarea se va desfășura până în data de 4 septembrie a.c., chestionarul fiind disponibil - în limba română - aici. (Notă: Completarea acestuii chestionar presupune crearea unui cont minimal pe site-ul-gazdă sau, eventual, utilizarea contului de facebook, twitter sau google.)