Informare privind participarea la proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ || Sesiunea 2024 [1]
Astăzi, 24 iulie, s-a desfășurat proba scrisă [2] din cadrul examenului național de definitivare în învățământ (sesiunea 2024).
Dintre cei 8.534 de candidați cu drept de participare, au fost prezenți 7.844 de candidați.
690 de candidați fie nu s-au prezentat, fie au decis să se retragă din motive personale, în condițiile prevăzute de metodologia de concurs.
Din cauza unor tentative de fraudă au fost eliminați 5 (cinci) candidați.
În total, au fost transmise spre centrele de evaluare 7.839 de lucrări.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 30 iulie, în centrele de examen și pe pagina dedicată examenului [3].
Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 iulie (până la ora 20:00) și 31 iulie (până la ora 12:00).
Rezultatele finale vor fi afișate la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 6 august.
Subiectele și baremele de corectare [4] au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație la ora 15:00. De asemenea, acestea au fost disponibile și la avizierele centrelor de examen.
Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.
BIROUL DE PRESĂ