Ministerul Educației și Cercetării
Published on Ministerul Educației și Cercetării (https://www.edu.ro)

Acasă > Ministrul Educației Naționale, domnul Valentin Popa, s-a întâlnit astăzi, 30 martie, cu o delegație a Consiliului Național al Elevilor, condusă de președintele acesteia, Ioana Băltărețu

Ministrul Educației Naționale, domnul Valentin Popa, s-a întâlnit astăzi, 30 martie, cu o delegație a Consiliului Național al Elevilor, condusă de președintele acesteia, Ioana Băltărețu [1]

Data publicării: 
Vineri, 30 Martie, 2018

În cadrul întâlnirii, a fost dezbătută o problematică largă legată de domeniul educațional, fiind aduse în discuție subiecte diverse de la necesitatea elaborării unor planuri-cadru pentru învățământul preuniversitar care să fie centrate pe nevoile specifice ale fiecărui elev în parte, astfel încât să nu conducă la o uniformizare a elevilor și să asigure atractivitatea orelor, până la limitarea numărului de ore de curs pe săptămână.​

Au fost discutate liniile de politică educațională ale MEN, dar și nevoia construirii planurilor-cadru pornind de la competențele-cheie, a schimbării ponderii între materiile opționale și cele aflate în trunchiul comun, precum și lărgirea ofertei de discipline opționale și asigurarea posibilității reale pentru elevi de a alege disciplinele opționale.

Ministrul Valentin Popa a pus accent pe necesitatea ca discipline precum TIC, limbile străine sau educația fizică să se regăsească în trunchiul comun și chiar să li se aloce o pondere mai mare în privința numărului de ore.

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au subliniat că este necesar să se treacă la o abordare transdisciplinară, astfel încât informația primită de elev să fie cât mai cuprinzătoare, completă și să răspundă nevoilor acestuia de a înțelege cât mai bine mediul înconjurător, lumea și societatea în care trăiește. Astfel, în opinia acestora. numărul de discipline ar trebui redus, iar accentul s-ar pune pe conținuturi diversificate și interconectate.

Ministrul Valentin Popa a reiterat importanța dialogului și a așezării la aceeași masă a tuturor actorilor implicați în procesul educațional: elevi, părinți, profesori. Ministrul a precizat că reprezentantul Consiliului Național al Elevilor va fi invitat la toate discuțiile/dezbaterile pe care le vor avea membrii Consiliului Consultativ ce urmează să elaboreze o noua Lege a Educației Naționale, o lege sustenabilă, a viitorului.

BIROUL DE COMUNICARE

Etichete: 
comunicate de presă [2]

Source URL: https://www.edu.ro/ministrul-educa%C8%9Biei-na%C8%9Bionale-domnul-valentin-popa-s-%C3%AEnt%C3%A2lnit-ast%C4%83zi-30-martie-cu-o-delega%C8%9Bie

Links
[1] https://www.edu.ro/ministrul-educa%C8%9Biei-na%C8%9Bionale-domnul-valentin-popa-s-%C3%AEnt%C3%A2lnit-ast%C4%83zi-30-martie-cu-o-delega%C8%9Bie
[2] https://www.edu.ro/etichete/comunicate-de-pres%C4%83-0