Ministerul Educației și Cercetării
Published on Ministerul Educației și Cercetării (https://www.edu.ro)

Acasă > Şase premii pentru elevii români, la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori 2017

Şase premii pentru elevii români, la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori 2017 [1]

Data publicării: 
Marţi, 9 Mai, 2017

Lotul olimpic de matematică al României şi-a trecut în palmares 6 medalii (o medalie de aur, două medalii de argint şi trei medalii de bronz) la a XXXIV-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru seniori, desfăşurată în perioada 2-7 mai, la Ohrid (Macedonia).

Medaliat cu aur și la Balcaniada de anul trecut, Mircea Ciprian Bonciocat (Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti) a reușit să-și egaleze performanța, cu atât mai relevantă cu cât a fost obținută, din nou, cu punctaj maxim (40 de puncte). Medaliile de argint au revenit lui Mihnea-Gabriel Doica (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Dragoș Manea (Colegiul Naţional „Andrei Șaguna” din Brașov). Mihnea-Andrei Ocian (Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București), Andonie Ciocan (Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti) și Theodor-Mihai Ilian (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Comstanța) au fost medaliaţi cu bronz.

Echipa României a fost coordonată de conf. dr. Cătălin Gherghe (Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Matematică şi Informatică) şi lector univ. dr. Mihai Chiş (Universitatea de Vest din Timişoara).

La ediţia 2017 a Olimpiadei Balcanice (competiţie de nivel regional) au participat echipe din 19 ţări (11 cu statut permanent şi 8 cu statut de invitat). Conform regulamentului de organizare şi desfăşurare, fiecare stat participant, cu excepţia celui organizator, are dreptul să înscrie în concurs o echipă formată din maximum 6 elevi din învăţământul liceal, a căror vârstă nu depăşeşte 20 de ani la data desfăşurării competiţiei. Probele presupun rezolvarea individuală a patru probleme de geometrie, teoria numerelor, combinatorică şi algebră, pe durata a patru ore şi treizeci de minute.

BIROUL DE COMUNICARE

Etichete: 
comunicate de presă [2]

Source URL: https://www.edu.ro/%C5%9Fase-premii-pentru-elevii-rom%C3%A2ni-la-olimpiada-balcanic%C4%83-de-matematic%C4%83-pentru-seniori-2017

Links
[1] https://www.edu.ro/%C5%9Fase-premii-pentru-elevii-rom%C3%A2ni-la-olimpiada-balcanic%C4%83-de-matematic%C4%83-pentru-seniori-2017
[2] https://www.edu.ro/etichete/comunicate-de-pres%C4%83-0