Ministerul Educației și Cercetării
Published on Ministerul Educației și Cercetării (https://www.edu.ro)

Acasă > Reuniune interministerială pe tema pregătirilor pentru sezonul rece

Reuniune interministerială pe tema pregătirilor pentru sezonul rece [1]

Data publicării: 
Joi, 20 Octombrie, 2022

Astăzi, 20.10.2022, a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) o ședință de lucru în sistem de videoconferință pe tema pregătirilor pentru sezonul rece. 

La reuniunea coordonată de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, au fost prezenți ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul energiei, Virgil Popescu, reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și CNAIR, secretari de stat din MAI, reprezentanți ai Administrației Naționale de Meteorologie, precum și cei ai Institutului Național de Hidrologie, reprezentanți ai structurilor teritoriale ale MAI, ai inspectoratelor școlare și ai direcțiilor regionale și secțiilor județene de drumuri naționale.

Evoluția execuției bugetare va fi monitorizată în mod constant, astfel că, în măsura în care se vor constata nevoi suplimentare, vor fi solicitate sumele necesare la cea de-a doua rectificare bugetară. Analiza realizată la nivel național nu confirmă un context ce ar putea periclita funcționarea normală a sistemului educațional. 

Prin urmare, trecerea cursurilor școlare în online și reducerea duratei cursurilor nu pot fi soluții de luat în calcul, iar Ministerul Educației nu va susține aceste variante.

 

Etichete: 
comunicate de presă [2]
Categorie: 
Comunicate de presă [3]

Source URL: https://www.edu.ro/comunicat_presa_97_2022_reuniune_interministeriala_pregatire_sezon_rece

Links
[1] https://www.edu.ro/comunicat_presa_97_2022_reuniune_interministeriala_pregatire_sezon_rece
[2] https://www.edu.ro/etichete/comunicate-de-pres%C4%83-0
[3] https://www.edu.ro/comunicate-de-pres%C4%83