Ministerul Educației și Cercetării
Published on Ministerul Educației și Cercetării (https://www.edu.ro)

Acasă > Informare privind prelungirea perioadei de înscriere în învățământul profesional, inclusiv dual, pentru anul școlar 2024 - 2025

Informare privind prelungirea perioadei de înscriere în învățământul profesional, inclusiv dual, pentru anul școlar 2024 - 2025 [1]

Data publicării: 
Marţi, 2 Iulie, 2024

 

Având în vedere prevederile Ordinului ministrului educației nr. 6.070/2023, conform cărora Comisia Națională de Admitere poate aproba, în situații justificate, modificarea datelor limită/perioadelor și evenimentelor din calendarul admiterii în învățământul profesional și în învățământul dual, pentru anul școlar 2024 - 2025, a fost aprobată prelungirea perioadei de înscriere în învățământul profesional, inclusiv dual, prevăzută a se încheia pe 5 iulie, cu scopul de a asigura tuturor absolvenților de gimnaziu timpul necesar pentru a parcurge procedura de înscriere, astfel:

  • Perioada alocată completării fișelor de înscriere, precum și perioada de înscriere efectivă în învățământul profesional, inclusiv dual, se prelungesc până la data de 11 iulie 2024;

  • Validarea, de către Comisia județeană/a Municipiului București pentru învățământ profesional, respectiv de către Comisia județeană/a municipiului București de admitere, a listei candidaților admiși în învățământul profesional, respectiv a listei candidaților înscriși în învățământul dual, se va face până cel târziu la data de 19 iulie 2024, după parcurgerea etapelor prevăzute de calendarul admiterii.

Ca urmare a acestei modificări, celelalte etape ce trebuie parcurse de candidații care optează pentru învățământul profesional/învățământul profesional în sistem dual se vor modifica potrivit calendarului anexat [2].

Facem precizarea că această modificare nu afectează în niciun fel calendarul, respectiv desfășurarea procedurilor de admitere în învățământul liceal teoretic.

BIROUL DE PRESĂ

Etichete: 
comunicate de presă [3]
calendar admitere învățământ dual [4]
Categorie: 
Comunicate de presă [5]
fisiere: 
PDF icon Calendar_admitere_dual_2024_2025_actualizat_.pdf [2]

Source URL: https://www.edu.ro/comunicat_presa_50_2024_prelungire_inscriere_invatamant_dual

Links
[1] https://www.edu.ro/comunicat_presa_50_2024_prelungire_inscriere_invatamant_dual
[2] https://www.edu.ro/sites/default/files/Calendar_admitere_dual_2024_2025_actualizat_.pdf
[3] https://www.edu.ro/etichete/comunicate-de-pres%C4%83-0
[4] https://www.edu.ro/etichete/calendar-admitere-%C3%AEnv%C4%83%C8%9B%C4%83m%C3%A2nt-dual
[5] https://www.edu.ro/comunicate-de-pres%C4%83