Ministerul Educației și Cercetării
Published on Ministerul Educației și Cercetării (https://www.edu.ro)

Acasă > Ministrul Educației și Cercetării, întâlniri la Brașov cu specialiști și decidenți din educație

Ministrul Educației și Cercetării, întâlniri la Brașov cu specialiști și decidenți din educație [1]

Data publicării: 
Sâmbătă, 4 Octombrie, 2025

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a participat vineri, 3 octombrie, la „Conferința Națională de Cercetare în Educație - Pași către Viitor: Perspective pentru Educație și Cercetare Educațională”, organizată la Brașov (Universitatea Transilvania) de către Asociația Română de Cercetare în Educație.

După deschidere, în cadrul căreia ministrul Daniel David a descris situația prezentă și planurile de viitor în zona educației, acesta a participat la o dezbatere-panel, având ca teme: (1) organizarea formării specialiștilor în educația timpurie, (2) masteratul didactic și (3) formarea didactică a personalului din învățământul superior. De asemenea, au fost abordat și alte teme la zi în sistemul de învățământ. În final, s-a convenit trimiterea unor concluzii-sugestii concrete către minister și continuarea discuțiilor pe tema masteratului didactic, împreună cu specialiștii din celelalte domenii.

În acest context, ministrul a continuat seria de întâlniri [2] cu oamenii educației din sistemul preuniversitar, de data aceasta cu inspectorii din Brașov, abordând aceleași teme relevante pentru perioada pe care o traversăm: (1) metodologia concursului pentru directori; (2) metodologia selecției inspectorilor; (3) măsurile fiscal-bugetare adoptate în temeiul Legii 141/2025.

Etichete: 
comunicate de presă [3]
Categorie: 
Comunicate de presă [4]

Source URL: https://www.edu.ro/press_rel_152_2025

Links
[1] https://www.edu.ro/press_rel_152_2025
[2] https://www.edu.ro/press_rel_150_2025
[3] https://www.edu.ro/etichete/comunicate-de-pres%C4%83-0
[4] https://www.edu.ro/comunicate-de-pres%C4%83