Ministrul Ligia Deca a participat la masa rotundă „Remembrance and Memory Tools to Stem the Surge in Antisemitism and Holocaust Denial”

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Vineri, 16 Februarie, 2024

Ministrul Educației, Ligia Deca, a participat la masa rotundă „Remembrance and Memory Tools to Stem the Surge in Antisemitism and Holocaust Denial”, găzduită de Excelența Sa, Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, în prezența unor reprezentanți ai Congresului american și ai unor membri ai corpului diplomatic acreditat la Washington.

La eveniment, care a avut loc miercuri, 15 februarie, la Reședința Ambasadorului României în Statele Unite ale Americii, au participat Ambasadorul Israelului în Statele Unite, ES Michael Herzog, Ambasadorul României în Israel, ES Radu Ioanid, și Ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite, ES Viorel Ursu. 

Au luat parte, de asemenea, trei membri ai Congresului American: Debbie Wasserman Schultz (D-FL), Copreședintă a grupului de lucru interparlamentar pentru combaterea antisemitismului online, Brad Schneider (D-IL), membru al Comisiei de Afaceri Externe, și Brandon Williams (R-NY), membru al Comisiei pentru Educație și Forță de Muncă. Au mai luat parte Ellen Germain, Reprezentatul Special pentru Holocaust al Departamentului de Stat, Andrew Baker, Director pentru Afaceri Evreiești în cadrul American Jewish Committee, și Ambasadorul Aldona Wos, Președinte al Institute of World Politics.

Reapariția incidentelor și a retoricii antisemite în Uniunea Europeană, în Statele Unite și în întreaga lume ne amintește de unele dintre cele mai întunecate perioade din istorie și este contrară standardelor unei societăți democratice. În Statele Unite, incidentele antisemite au crescut mult, în contextul conflictului dintre Israel și Palestina. Fenomenul de negare a Holocaustului a crescut la fel de mult pe rețelele de socializare și în offline, ceea ce a dus la incitarea la acte de ură împotriva evreilor. 

România a introdus disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” în planurile-cadru pentru liceu. La invitația Excelenței Sale, Andrei Muraru, Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat această inițiativă ambasadorilor, membrilor Congresului, descendenților supraviețuitorilor, profesorilor și cercetătorilor din mediul universitar american prezenți la eveniment.

Excelența Sa, Andrei Muraru, a declarat:

România a devenit un model în combaterea antisemitismului și în promovarea memoriei Holocaustului. Mai este un alt lucru important pe care vreau să îl subliniez - importanța parteneriatelor, testate în vremuri de prosperitate, precum și în vremuri de greutăți și în momente istorice importante. Statele Unite sunt partenerul nostru strategic din 1997 și suntem de aceeași parte a istoriei când vine vorba de antisemitism și de necesitatea de a-l dezrădăcina. Un alt partener special al nostru este Israelul - de fapt, anul trecut am sărbătorit 75 de ani de relații diplomatice neîntrerupte, care datează de la fondarea statului.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat:

Singurul mod sustenabil pe termen lung în care putem opri episoadele antisemite este educația. Mă bucură faptul că în seara aceasta discutăm și celebrăm angajamentul României privind educația pentru prevenirea și combaterea antisemitismului. Este important ca tinerii să cunoască adevărul istoric, dar mai ales să se apere de discursul instigator la ură și de mesajele false. Toate formele de opresiune trebuie condamnate!