Vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, efectuată de către ministrul Educației, Ligia Deca

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Sâmbătă, 17 Februarie, 2024

În perioada 12 - 15 februarie, ministrul Educației, Ligia Deca, a efectuat o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, unde a avut întrevederi cu reprezentanți ai Guvernului, ai unor universități și instituții partenere din Statele Unite ale Americii, precum și ai Băncii Mondiale.

Vizita a fost organizată cu sprijinul Ministerului de Externe și al Ambasadei României la Washington.

Din delegația Ministerului Educației a făcut parte și Remus Pricopie, rector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

La finalul acestei vizite, Ligia Deca, Ministrul Educației, a declarat: „Cooperarea cu Statele Unite ale Americii în domeniul educației este una substanțială, în primul rând prin prisma schimburilor academice. Apoi, avem un potențial extraordinar de schimb de bune practici în domeniul politicilor publice pentru creşterea calității, a echității şi pentru inovare în educație. Această vizită a însemnat construirea unor oportunități de a consolida parteneriatul strategic cu SUA în domeniul educației”.

Întâlnirea cu Scott Weihold, Secretar de stat adjunct în cadrul Biroului de Afaceri Educaționale și Culturale al Departamentului de Stat, a oferit prilejul pentru o trecere în revistă a rezultatelor colaborării de până acum între cele două țări în domeniul educației. Au fost discutate și noi arii de cooperare: organizarea de schimburi de experiență între profesorii din România și SUA, eficientizarea mecanismului de recunoaștere a competențelor dobândite de studenții americani în România, precum și valorificarea experienței acumulate de cei peste 3.000 de cetățeni români, beneficiari ai burselor oferite de Guvernul american, inclusiv prin menținerea contactelor cu profesioniștii din Statele Unite ale Americii.

Ministrul Ligia Deca a avut o întrevedere cu Lisa Choate, Președinta Consiliului American pentru Educație Internațională. Discuția a vizat evoluția Programelor Consiliului, Flex și Open World, precum și identificarea unor noi modalități de colaborare.

La invitația departamentului care gestionează domeniul educației în cadrul Băncii Mondiale, ministrul Educației a prezentat, în cadrul unei întrevederi derulate la sediul central al Băncii, evoluția politicilor educaționale din România în ultimii 10 ani, alături de prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Evenimentul a fost găzduit de Luis Benveniste, director global al Sectorului Educație și Halsey Rogers, economist principal în Sectorul Educație din cadrul Băncii Mondiale.

Cu această ocazie, au fost prezentate reforme prevăzute în noile legi ale educației: introducerea rutei complete de învățământ dual, promovarea educației timpurii și extinderea învățământului obligatoriu, introducerea masteratului didactic cu 80% practică, majorarea istorică a bugetului educației.

De asemenea, ministrul Educației a subliniat importanța rezultatelor proiectelor Băncii Mondiale în țara noastră, în special a programului ROSE care a generat exemple globale de bună practică: în rândul școlilor beneficiare, rata medie de abandon a scăzut de la 6,5% (2014) la aproximativ 0,5% (2023), iar rata medie de promovare la bacalaureat a crescut de la 49,6% (2015) la 69% (2023).

Întrevederea de la Banca Mondială a fost urmată de vizitarea Institutului Smithsonian, cel mai mare complex muzeal din lume, alături de dr. Julia Nowakowska, directorul Biroului de Tehnologii Educaționale, Natalie Brown, consilier diplomatic al Biroului pentru Relații Internaționale, și dr. Samantha Peterson, consilier al Biroului pentru Afaceri Globale. Comunitatea de profesori formată în jurul Institutului Smithsonian valorifică, în scopul învățării, colecțiile de artă, istorie, științe naturale și astronomie de care complexul dispune, precum și Laboratorul de învățare ce pune la dispoziția tuturor resurse educaționale.

În data de 13 februarie, delegația condusă de ministrul Educației s-a întâlnit cu prof. dr. Joel Hellman, Decanul Facultății pentru Afaceri Internaționale, și cu prof. dr. Diana Dumitru, coordonatoarea Studiilor Românești din cadrul Universității Georgetown din Washington. Discuția a vizat, printre altele, posibilitatea organizării de mobilități academice pentru studenții români și americani prin programul Erasmus+. Întrevederea a fost urmată de un dialog al ministrului român cu o parte dintre studenții universității pe teme precum fenomenul radicalizării, atitudinile politice ale tinerilor din România, efectele invaziei Rusiei asupra Ucrainei și efortul statului român de a asigura acces la educație copiilor ucraineni.

La invitația reprezentanților Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, ministrul Educației a vizitat colecția permanentă a Muzeului. Angajamentul României privind educația pentru prevenirea și combaterea antisemitismului a fost reconfirmat în cadrul discuțiilor prilejuite de masa rotundă Remembrance and Memory Tools to Stem the Surge in Antisemitism and Holocaust Denial”, găzduită, în seara zilei de 14 februarie, de Excelența Sa Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, cu participarea unor reprezentanți ai Congresului American și ai unor membri ai corpului diplomatic acreditat la Washington.

În cadrul vizitei, ministrul Educației a avut o întrevedere cu Valerie Biden Owens, Președintă a Institutului Biden. Ligia Deca a prezentat echipei Institutului măsurile prevăzute de noua lege a învățământului superior ce au în vedere procesul de internaționalizare a universităților românești: microcertificările, susținerea universităților să adere la rețele internaționale, burse pentru cercetare în afara țării în timpul masteratului, doctoratului și al programelor post-doctorale. Reprezentanții Institutului Biden au prezentat programul  de formare a profesorilor în domeniul cetățeniei democratice și sprijinul pe care îl oferă unui district dezavantajat pentru îmbunătățirea propriilor politici educaționale și sociale.

În aceeași măsură, reprezentanții Institutului au dorit să afle mai multe informații despre Programul Național „Săptămâna verde” derulat în România, discuția abordând și modalitatea în care un astfel de program ar putea fi aplicat la nivelul Universității Delaware.

Întâlnirea s-a concretizat într-o serie de acțiuni comune ce vizează posibilitatea oferită studenților din România de a participa la o conferință găzduită de Institutul Biden în martie 2024, inițierea unor întâlniri de lucru între cercetători pe teme de interes comun și organizarea unor proiecte de mobilități academice pentru studenți.

Întâlnirile de nivel înalt au continuat cu o întrevedere cu Miguel Cardona, Secretar pentru Educație al Statelor Unite, și Cindy Marten, Secretar Adjunct, alături de Excelența Sa Andrei Muraru, Ambasador al României în Statele Unite ale Americii.

În acest context, omologii americani au apreciat în mod special măsurile de creștere a salariilor profesorilor promovate de România în ultimul an, subliniind rolul acestora atât pentru limitarea efectelor negative ale pandemiei manifestate pe termen lung, cât și pentru creșterea atractivității profesiei didactice. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre politicile și programele celor două țări privind formarea abilităților de literație și creșterea stării de bine a elevilor. În ceea ce privește literația, partea americană a subliniat importanța intervențiilor timpurii, a formării profesorilor și a mentoratului.

Alte teme abordate au vizat incluziunea copiilor ucraineni refugiați pe teritoriul României în școlile românești, strategii de combatere a antisemitismului, educația media, evaluările standardizate și integrarea tehnologiei în activitatea didactică.

În data de 15 februarie, ministrul Educației, Ligia Deca, a avut o întrevedere cu Antonella Bassani, Vicepreședintă pentru Europa și Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale.

Au fost discutate măsurile avute în vedere pentru creșterea calității educației în liceele tehnologice prin investiții în strânsă colaborare cu mediul privat, reducerea inegalităților educaționale prin îmbunătățirea formării inițiale a cadrelor didactice, cu precădere pentru a dezvolta abilitățile de literație și numerație ale copiilor, creșterea accesului la educație timpurie și asigurarea unui mediu școlar sigur, prin investiții în mediile rural și urban aglomerat, și digitalizarea educației.

Reprezentanții Băncii Mondiale au apreciat eforturile Guvernului Românie de susținere a educației pentru mediu. De asemenea, au remarcat faptul că politicile educaționale și rezultatele obținute în proiectele Băncii Mondiale în România reprezintă exemple de bună practică internațională pe care Banca dorește să le promoveze,

La finalul vizitei în Statele Unite ale Americii, ministrul Educației s-a întâlnit cu prof. Michael Feuer, Decanul Facultății de Educație și Dezvoltare Umană din cadrul Universității George Washington. Au fost identificate o serie de teme de interes pentru colaborări ulterioare: testarea și evaluarea învățării, recuperarea pierderilor de învățare asociate pandemiei și predarea temelor controversate din istorie.

Ținând cont de impactul pozitiv al programelor de colaborare cu Statele Unite și de multitudinea de oportunități, dialogul cu autoritățile americane va continua inclusiv în vederea consolidării cadrului legal de colaborare în domeniul educației.

BIROUL DE PRESĂ