Ministerul Educației va încheia săptămâna viitoare contracte pentru difuzarea în școli a manualelor școlare pentru 11 discipline de clasa a V-a

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
13 Oct 2017

Ministerul Educației Naționale și editurile declarate câștigătoare la licitația organizată în acest an de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) vor semna, în cursul săptămânii viitoare, contractele privind editarea și distribuirea în școli a manualelor școlare (în format tipărit) pentru 11 discipline de clasa a V-a.

Contractele au la bază opțiunile exprimate de cadrele didactice în această săptămână, în urma consultării pe platforma manuale.edu.ro a versiunilor electronice/digitale ale manualelor școlare pentru următoarele materii: Matematică, Limba și literatura română, Limba engleză (limbă modernă 1), Limbă franceză (limbă modernă 2), Limba germană (limbă modernă 1/limbă modernă 2/limbă modernă 1 - studiu intensiv), Biologie, Educație socială, Geografie, Educație plastică, Educație muzicală, respectiv Consiliere și dezvoltare personală. 

Manualele școlare pentru cele 11 discipline se adaugă celor 12 aprobate în lunile august și septembrie pentru alte 12 discipline din planul-cadru aferent clasei a V-a, acestea din urmă fiind deja distribuite în unitățile de învățământ.

Precizăm, în acest context, că versiunile electronice/digitale ale tuturor manualelor școlare aprobate pentru clasa a V-a (cu excepția disciplinei Religie - cultul ortodox) sunt acccesibile tuturor celor interesați (elevi, profesori, părinți etc.) pe site-ul manuale.edu.ro.

BIROUL DE COMUNICARE