[ANUNȚ] Dezbatere publică (în sistem videoconferință) - Proiect de act normativ: Hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 810/2023

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Data publicării: 
22.11.2023

Ministerul Educației organizează vineri, 24 noiembrie 2023, ora 11:00, în sistem videoconferință, dezbaterea publică având următoarea temă:

  • Proiect de act normativ: Hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 810/2023 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport pentru elevi.

Se pot înscrie în vederea participării, în sistem online (videoconferință), toți cei interesați de acest subiect: persoane fizice și juridice, organizații non-guvernamentale/ale societății civile, reprezentanți ai instituțiilor publice interesate, reprezentanți ai presei, în limita a 100 de persoane.

Înscrierea se poate realiza prin intermediul unei solicitări trimise pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro, până în data de 24 noiembrie 2023, ora 09:00.

Înscrierea va include: numele și prenumele participantului/reprezentantului legal, după caz, organizația pe care o reprezintă, datele de contact, numărul de telefon, adresa de e-mail dorită pentru primirea link-ului de logare, precum și confirmarea participării la dezbatere.

De asemenea, persoanele interesate să-și prezinte verbal propunerile în cadrul dezbaterii publice sunt rugate să precizeze clar acest lucru în cadrul mesajului trimis pe adresa de e-mail anterior menționată. Pentru prezentarea punctului de vedere vor avea la dispoziție 3 minute

Propunerile se vor face în scris, în format electronic (word), cu specificarea secțiunilor, capitolelor, articolelor din proiectul de act normativ supus dezbaterii, prin formularul anexat (disponibil mai jos, sub tag-ul Materiale informative) și se vor transmite la adresa de e-mail menționată anterior, până vineri, 24 noiembrie 2023, ora 09:00.

În situația în care propunerile formulate sunt semnificative sub raportul conținutului, timpul dedicat susținerii acestora poate fi prelungit, o singură dată, cu încă 3 minute, de către persoana care coordonează desfășurarea dezbaterii publice.

Luarea cuvântului de către participantul/reprezentantul legal se va realiza în ordinea înscrierii pentru participarea la dezbaterea publică.

Materiale informative: