Învățăm să salvăm vieți!

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility

Ministerul Educației, Asociația Societatea Română de Cardiologie și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță lansarea programului de Educație privind Tehnicile de Resuscitare de Bază (Basic Life Support/BLS) în unitățile de învățământ preuniversitar din București.

Obiectivul principal al acestui program este de a forma elevii din învățământul preuniversitar (clasele V-VIII și IX-XII), precum și cadrele didactice din aceste unități de învățământ în tehnici de resuscitare de bază, astfel încât să poată acorda primul ajutor în cazul unui stop cardiac și să popularizeze manevre simple, accesibile oricui, care pot contribui la salvarea unei vieți.

În prima fază a acestui proiect, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) va juca un rol esențial prin alocarea unui liceu pentru fiecare sector al Capitalei in vederea desfășurării programului. Astfel, în colaborare cu ISMB, s-au stabilit următoarele locații de desfășurare a cursurilor:  

• Sectorul 1: Liceul Teoretic „Jean Monnet”

• Sectorul 2 : Colegiul Național „Mihai Viteazul"

• Sectorul 3:  Colegiul Național „Matei Basarab”

• Sectorul 4 : Colegiul Național „Ion Creangă"

• Sectorul 5 : Liceul Teoretic „Ion Barbu”

• Sectorul 6: Colegiul Național „Grigore Moisil"

  • Formatul de desfășurare al acestor evenimente va consta într-o prezentare teoretică cu o durată de 30-45 de minute, urmată de 45-60 de minute de manevre practice desfășurate pe simulatoarele de resuscitare.

  • Evenimentele vor avea loc în weekenduri, iar programul va fi stabilit împreună cu unitățile școlare implicate, care se vor ocupa și de procesul de înscriere a participanților. Intervalul orar de desfășurare va fi 10:00-14:00 și va permite acomodarea a maximum două serii pe zi.

  • Pentru informații suplimentare și înscrieri, vă rugăm să contactați Inspectoratul Școlar București sau unitatea de învățământ de pe sectorul corespunzător.

Alte detalii ► aici

Data publicării: 
Vineri, 29 Septembrie, 2023