Program pentru Reușita Învățământului primar prin Măsuri Integrate de Intervenție (PRIMII)
Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea, începând cu data de luni, 28 septembrie 2026, a apelului de selecție prin care unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu nivel primar, incluse în lista predefinită a beneficiarilor, pot solicita finanțare nerambursabilă sub formă de granturi.