Întrevederea ministrului Educației Naționale, Valentin Popa, cu ambasadorul Republicii Austria în România, doamna Isabel Rauscher

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Marţi, 24 Aprilie, 2018

Ministrul Educației Naționale, domnul Valentin Popa, s-a întâlnit marți, 24 aprilie, cu Excelența Sa doamna Isabel Rauscher, ambasadorul Republicii Austria în România.

Cu acest prilej, cei doi interlocutori au subliniat stadiul foarte bun al relațiilor bilaterale în domeniul educației, exprimându-și disponibilitatea pentru identificarea unor noi oportunități de cooperare. Un rol important în această direcție îl are dezvoltarea învățământului dual din România, context în care au fost evidențiate opțiuni pentru extinderea cooperării cu partenerii austrieci.

Un alt punct de pe agenda discuțiilor a fost reprezentat de cooperarea între instituțiile de învățământ superior, cele două părți încurajând dezvoltarea de parteneriate în cadrul programului Erasmus+. Ministrul Valentin Popa a remarcat parteneriatele dezvoltate în cadrul Central European Exchange Program for University Studies (CEEPUS), al cărui secretariat tehnic este găzduit de Austria. În acest sens, partea română a arătat că Universitatea Tehnică din Viena este unul dintre principalii parteneri pentru universitățile românești.

Demnitarul român a reliefat importanța proiectului privind crearea universităților europene și importanța respectării principiului distribuirii geografice, respectiv al excelenței. De altfel, colaborarea deja existentă între universitățile românești și cele austriece poate constitui un bun punct de plecare pentru participarea în universitățile europene. În același cadru, au fost discutate și o serie de aspecte referitoare la reforma sistemului de învățământ din România.

De asemenea, au fost subliniate buna cooperare și dialogul pentru pregătirea Președinției României a Consiliului Uniunii Europene.

BIROUL DE COMUNICARE