7 noi unități de învățământ construite în cadrul programelor cu finanțare externă gestionate de Ministerul Educației Naționale

Ministerul Educației Naționale prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare (UMPMRSU) are în implementare două proiecte privind construcția /reabilitarea de școli și grădinițe: Proiectul Reabilitarea Infrastructurii Școlare (P.R.I.S.) și Proiectul Reforma Educației Timpurii în România (P.R.E.T.).

În perioada 24-28 iulie 2017, în cadrul celor două proiecte au fost recepționate 7 obiective de investiții: 3 unități de învățământ cu clasele I-VIII în Proiectul Reabilitarea Infrastructurii Școlare, respectiv 4 grădinițe în Proiectul Reforma Educației Timpurii în România. Valoarea totală de execuție a celor 7 obiective de investiții este de 8.677.114,66 lei (TVA inclus). [Lista nominală a acestora este disponibilă la finalul comunicatului]

Celor 7 unități de învățământ recepționate în intervalul 24-28 iulie li se adaugă alte 15 școli și 25 de grădinițe finalizate în primele 6 luni ale anului.

Proiectul de Reabilitare a Infrastructurii Şcolare (P.R.I.S.), cofinanțat de Banca Europeană de Investiţii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României, a avut ca obiective principale reabilitarea, modernizarea şi mobilarea a 1.329 de şcoli și 16 cămine studențești. Au fost urmărite restabilirea siguranţei în exploatare a clădirilor şcolare şi a condiţiilor igienico-sanitare şi de confort, precum şi eliminarea dezavantajelor educaţionale pnntru elevii care frecventează astfel de şcoli și îmbunătăţirea condiţiilor de învăţământ în vederea creşterii calităţii actului educaţional. Data de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2017.

Proiectul Reforma Educaţiei Timpurii (P.R.E.T.), cofinanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României, are ca obiective principale construirea a 380 de grădiniţe noi şi dotarea lor cu mobilier. Proiectul este implementat împreună cu Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE). Data de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2019.

Nr. crt.

Proiect

Obiectiv

Județ

Nr. Proces Verbal

1.

P.R.I.S.

Şcoala Gimnazială nr. 3 Ciprian Porumbescu

Constanța

607/27.07.2017

2.

P.R.I.S.

Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Nicolae Călinescu, comuna Coşula

Botoșani

5683/24.07.2017

3.

P.R.I.S.

Şcoala cu clasele I-VIII nr. 4 Storeşti, comuna Frumuşica

Botoșani

3288/24.07.2017

4.

P.R.E.T.

Grădiniţa cu program normal cu 3 săli de grupă Drobeta Turnu Severin

Mehedinți

 1/28.07.2017

5.

P.R.E.T.

Grădiniţa cu program normal Bustuchin

Gorj

8778/28.07.2017

6.

P.R.E.T.

Grădiniţa cu program normal Negreşti – Oaş

Satu Mare

13155/27.07.2017

7.

P.R.E.T.

Grădiniţa cu program prelungit Fărcaşa

Maramureș

2547/27.07.2017

 

BIROUL DE COMUNICARE

0 afișări