Consiliul de Etică și Management Universitar și-a desemnat structura de conducere

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Joi, 14 Decembrie, 2017

Ministerul Educației Naționale a găzduit miercuri, 13 decembrie 2017, prima ședință a Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), în noua componență aprobată prin ordinul de ministru nr. 5552/2017. La acest eveniment a participat și secretarul de stat în Ministerul Educației Naționale, prof. univ. dr. Petre Andea, iar ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a transmis celor prezenți un mesaj de susținere.

În cadrul ședinței a fost desemnată, prin vot, structura de conducere a Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), fiind ales, cu majoritate de voturi, președintele consiliului, prof. univ. dr. Gheorghe Iancu (Universitatea din București). În poziția de vicepreședinte a fost ales, în unanimitate, conf. univ. dr. Ciprian Ion Preda (Universitatea de Vest din Timișoara). Prof. univ.dr. Andreea Simona Săseanu (Academia de Studii Economice din București) a fost numită secretar general, iar Ștefan Marius Deaconu (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România) a fost desemnat purtător de cuvânt al CEMU.

În urma discuțiilor referitoare la funcționarea consiliului s-a stabilit ca, în principiu, ședințele Consiliului de Etică și Management Universitar să aibă o frecvență trimestrială. Întruniri pot avea loc şi în alte situații, de exemplu atunci când se solicită adoptarea rapidă a unor rezoluții. Membrii CEMU au reiterat dorința de a îndeplini toate atribuțiile legale care le revin, astfel încât să contribuie la creșterea calitativă a managementului universitar şi mediului academic.

Noua componență a Consiliului de Etică și Management Universitar este următoarea:

I. Reprezentanți numiți de către Consiliul Național al Rectorilor:

  • prof. univ. dr. Gavril Budău (Universitatea „Transilvania” din Brașov);
  • prof. univ. dr. Anca Meda Georgescu (Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureș);
  • prof. univ. dr. Bogdan Emanuel Ionescu (Universitatea Politehnica din București).

II. Reprezentanți numiți de către Ministerul Educației Naționale:

  • prof. univ. dr. Andreea Simona Săseanu (Academia de Studii Economice din București);
  • prof. univ. dr. Nicolae Muntean (Universitatea Politehnica din Timișoara);
  • prof. univ. dr. Gheorghe Iancu (Universitatea din București).

III. Reprezentant numit de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior:

  • prof. univ. dr. Ioan Ianoș (Universitatea din București)

IV. Reprezentant numit de către Consiliul National pentru Finanțarea Învățământului Superior:

  • prof. univ. dr. Marcel Dîrja (Universitatea de Științe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca)

V. Reprezentant numit de către Consiliul National al Cercetării Științifice:

  • conf. univ. dr. Ciprian Ion Preda (Universitatea de Vest din Timișoara)

VI. Reprezentant numit de către Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare:

  • conf. univ. dr. Adrian Ungureanu (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”) din Iași

VII. Reprezentant numit de către federațiile naționale ale studenţilor:

  • Ștefan Marius Deaconu (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România)

Precizăm că, potrivit Legii Educației Naționale nr. 1/2011, Consiliul de Etică și Management Universitar este un organism consultativ al Ministerului Educaţiei Naţionale, fără personalitate juridică, a cărui misiune este dezvoltarea culturii eticii şi integrităţii în universităţile din România. Rolul CEMU este de a determina şi sprijini universităţile să elaboreze şi să pună în practică, în mod organizat, transparent şi eficient, politicile de etică şi de integritate universitară, în conformitate cu prevederile legale din domeniu, în vigoare.

BIROUL DE COMUNICARE