FLEX

Continuarea și extinderea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global în anul școlar 2027 - 2028

6 octombrie 2026

Marți, 6 octombrie 2026, ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta & directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global.

Deschiderea înscrierilor la programul de burse Future Leaders Exchange Global (FLEX Global) [an școlar 2027 - 2028]

5 octombrie 2026

FLEX Global este un program de schimb educațional care oferă liceenilor din România și din alte țări participante posibilitatea de a petrece un an școlar în Statele Unite ale Americii,  pe parcursul căruia locuiesc cu o familie gazdă voluntară, urmează cursurile unui liceu american  și se implică în activitățile școlii și ale comunității locale.

[Consultare publică] Proiect: Hotărâre privind plata contribuției Ministerului Educației și Cercetării pentru implementarea programelor FLEX și FLEX Abroad, în cooperare cu Consiliile Americane pentru Educație Internațională, în anul școlar 2026 - 2027

25 noiembrie 2025

În vederea consultării publice, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, dar și a consultării preliminare interinstituționale, Ministerul Educaţiei și Cercetării publică următorul proiect:

Liceenii români pot aplica pentru bursa FLEX 2018-2019

24 august 2017

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională (American Councils for International Education) și de Ministerul Educației Naționale, invită liceenii cu cetățenie română să participe la programul Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2018-2019. Ministerul Educaţiei Naţionale va promova, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene, Programul FLEX în liceele româneşti.

Abonează-te la FLEX