Informare privind programul unităților de învățământ preuniversitar desemnate secții de votare

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Joi, 8 Decembrie, 2016

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a transmis joi, 8 decembrie, o notă în teritoriu, potrivit căreia inspectoratele școlare județene și Birourile Electorale Județene/Biroul Electoral al Municipiului București pot decide suspendarea cursurilor pentru zilele de vineri, 9 decembrie, și luni, 12 decembrie, în unitățile de învățământ preuniversitar în care vor fi organizate secții de votare pentru alegerile din 11 decembrie.

Recuperarea cursurilor și măsurile privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului/anului școlar sunt stabilite de consiliul de administrație al unităților de învățământ, în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordin de ministru.

BIROUL DE COMUNICARE