Stagii de practică la Ministerul Educației

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility

Ministerul Educației a lansat programul de practică de specialitate dedicat studenților înmatriculați la programe de studii universitare de licență și master în instituțiile de învățământ superior de stat și private, respectiv confesionale, acreditate. 

Prin acest program, tinerii vor descoperi ce înseamnă să contribui activ la implementarea politicilor educaționale, să faci parte din schimbarea care modelează generațiile viitoare.

Stagiile de practică organizate la Ministerul Educației presupun, pe de-o parte, consolidarea și aprofundarea cunoștințelor teoretice dobândite de către studenți în cadrul activităților didactice și, pe de altă parte, familiarizarea acestora cu domeniul și specificul activității Ministerului Educației, în domeniul implementării de politici educaționale.

Pentru a fi considerați eligibili, studenții trebuie să:

  1. aibă vârstă de cel puțin 18 ani;

  2. aibă cetățenie română;

  3. să fie înmatriculați într-o instituție de învățământ superior acreditată;

  4. să cunoască limba română, scris și vorbit, precum și o limbă străină de circulație internațională;

  5. să aibă competențe digitale.

Stagiile de practică sunt organizate în conformitate cu prevederile Regulamentului privind efectuarea stagiilor de practică pentru studenți în cadrul Ministerului Educației, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 7.420/18.11.2024.

Pentru a desfășura un stagiu de practică la Ministerul Educației, studenții interesați trebuie să transmită cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de momentul în care doresc să înceapă stagiul de practică, prin e-mail la adresa registratura@edu.gov.ro, un dosar de înscriere ce conține următoarele documente scanate (format .pdf):

  1. cerere pentru efectuarea unui stagiu de practică (anexă la regulament - fișier editabi);

  2. scrisoare de motivație, cu sublinierea domeniilor de interes pentru efectuarea stagiului de practică:

  3. Curriculum Vitae;

  4. copie a carnetului de student vizat pentru anul universitar în curs/a adeverinței de student;

  5. scrisoare de recomandare din partea unui cadru didactic din cadrul instituției de învățământ superior în care studentul este înmatriculat;

  6. declarație de consimțământ cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal (anexă la regulament - fișier editabi);

  7. Convenție-cadru privind efectuarea stagiului de practică, completată (anexă la regulament - fișier editabi);

Data publicării: 
Miercuri, 20 Noiembrie, 2024