Vineri, 25 ianuarie, preșcolarii și elevii nu vor frecventa cursurile școlare

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
23 Ian 2019

Vineri, 25 ianuarie 2019, elevii și preșcolarii din toate unitățile de învățământ preuniversitar din țară vor fi liberi, conform unui ordin emis de Ministerul Educației Naționale, ca urmare a recomandărilor Ministerului Sănătății.

Astfel, conform datelor raportate de Institutul Național de Sănătate Publică, în săptămâna precedentă a fost înregistrată a doua săptămână epidemică din acest sezon gripal, cu o activitate gripală cu un trend crescător.

Decizia de ultimă oră a MEN a fost luată ca o măsură care poate determina limitarea extinderii circulației virusului gripal în rândul preșcolarilor și elevilor. Având în vedere că data de 24 Ianuarie este declarată oficial zi liberă, copiii vor fi mai puțin expuși, timp de patru zile, riscului crescut de îmbolnăvire din cadrul colectivităților.