Ministerul Educației și Cercetării anunță publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului de ministru nr. 3.722/2026 privind aprobarea planurilor-cadru alternative propuse spre pilotare în învățământul liceal și a listei unităților de învățământ liceal de stat, particular și confesional, admise pentru a pilota planurile-cadru alternative. În momentul de față, sunt aprobate 32 de unități de învățământ.
În vederea extinderii impactului sistemic al inovației curriculare și pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor unităților de învățământ liceal care doresc să fie parte din program, dar nu au reușit, din diverse motive, să propună propriile planuri-cadru, lista unităților de învățământ-pilot prevăzută în Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 3.722/2026 poate fi completată cu alte unități de învățământ care solicită, până cel târziu la data de 31 mai 2026, includerea în Programul național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal.
Această etapă legislativă deschide unităților de învățământ liceal posibilitatea de a opta, începând cu anul școlar următor, pentru unul din planurile-cadru propuse, aprobate și incluse în Anexa nr. 2 a Ordinului 3.722/2026. Pot beneficia, astfel, de o arhitectură curriculară flexibilă, centrată pe nevoile reale ale elevilor și pe specificul comunității școlare.

Pentru a sprijini conducerile unităților de învățământ liceal și cadrele didactice în procesul de înscriere în Programul național, Ministerul Educației și Cercetării organizează un webinar tehnic și de consultare.
Sesiunea va fi susținută de domnul Radu Szekely, coordonator al Comisiei naționale de coordonare a pilotării sistemice de planuri-cadru alternative la liceu, cu participarea dnei Tania Irimia, Director, Direcția Generală Echitate și Performanță în Învățământul Preuniversitar.
Subiectele principale ale întâlnirii
-
Analiza cadrului legal recent publicat în Monitorul Oficial:
-
Procedura prin care un liceu poate adopta unul sau mai multe planuri-cadru alternative pentru anul școlar următor;
-
Etapele de urmat la nivelul managementului școlar pentru o implementare de succes.
Detalii organizatorice
-
Dată și interval orar: Luni, 18 mai, orele 15:00 - 17:00.
-
Înscriere: Participarea se face exclusiv pe bază de înscriere prealabilă. În acest scop vă invităm să completați acest formular.
-
Termen-limită pentru înscriere: Luni, 18 mai, ora 12:00.
-
Acces: Datele de conectare (link-ul aferent sesiunii online) vor fi transmise exclusiv pe e-mail, după ora 12:00, persoanelor care s-au înscris în intervalul menționat.
Încurajăm participarea directorilor de unități de învățământ liceal și a cadrelor didactice interesate de aplicarea noilor modele de design curricular. Flexibilizarea orarului și a traseelor de învățare reprezintă un pas fundamental pentru creșterea calității și relevanței educației.
- 406 afişări





