Educația reprezintă o prioritate națională reală la toate nivelurile, iar statul, mediul privat și cetățenii își asumă împreună responsabilități pentru susținerea acesteia. În acest context, se urmărește performanța și calificarea tuturor celor implicați: elevi, personal didactic și părinți, construind un mediu caracterizat de respect reciproc, în care protejarea și afirmarea demnității umane au prioritate.
Personalul didactic reprezintă o categorie de actori educaționali, cu rol strategic în asigurarea performanței la nivelul sistemului de învățământ. Pentru a excela într-o serie de roluri specifice procesului de învățământ, personalul didactic trebuie să își adapteze în permanență activitatea la realitățile unei Românii moderne şi la nevoile elevilor.
În acest context, majorarea salariilor personalului didactic/ didactic auxiliar și personalului nedidactic din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și instituțiilor de învățământ superior reprezintă o măsură care susține creșterea calității actului educațional.
Drept urmare, Guvernul României propune spre adoptare ordonanța de urgență atașată.
- 13655 de afişări