Guvernul a reglementat noul cadru de organizare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere în sistemul național de învățământ preuniversitar

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Joi, 27 Mai, 2021

Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 27 mai 2021, Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

Modificările vizează introducerea unor măsuri privind organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar, în condițiile în care contractele de management încetează de drept înainte de începutul noului an școlar (2021-2022). În acest sens, Ministerul Educației a inițiat proiectul prin care se realizează extinderea bazei de selecție și introducerea unor criterii de performanță în susținerea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director, director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar și funcțiilor de conducere, îndrumare și control în inspectoratele școlare și casele corpului didactic.

Astfel, cadrul legal nu va mai fi limitat în materie de îndeplinire a condițiilor de înscriere la concurs doar de către cadrele didactice titulare care au calitatea de expert în management educațional. Prin urmare, se vor putea prezenta:

✓ la concursul pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar și cadre didactice titulare care nu au calitatea de experți în management educațional, dar care au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare în condițiile 149 alin. (3), au promovat examenul de definitivat și au cel puțin cinci ani vechime în învățământ.

la concursul pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă și gradul didactic I sau II.

la concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare şi de director al casei corpului didactic și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă și titlul de doctor sau gradul didactic I.

Promovarea candidaților înscriși la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, director al casei corpului didactic, precum și pentru ocuparea funcţiilor de conducere, îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare se poate face doar in condițiile în care aceștia au obținut minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba de interviu.

Proiectul este inițiat ca urmare a unei analize obiective a nevoilor sistemului național de învățământ preuniversitar, din perspectiva asigurării unui management de calitate.

Profesionalizarea guvernanței școlilor se încadrează atât în obiectivele proiectului „România Educată”, cât și în Programul de guvernare. Extinderea bazei de selecție a personalului apt să se înscrie la concursul pentru ocuparea unei funcții de conducere în sistemul de învățământ preuniversitar și reevaluarea criteriilor de performanță vor avea ca efect creșterea calității actului educațional, fiind în concordanță cu principiul eficienței, reglementat la art. 3 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia avem obligația, în calitate de autoritate în domeniul educației, de a urmări obţinerea de rezultate educaţionale maxime prin gestionarea resurselor existente.