Sinteza rezultatelor înregistrate la simularea examenului național de bacalaureat 2024

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Vineri, 15 Martie, 2024

Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, susținută în perioada 4 - 7 martie 2024, la nivel național, de elevii claselor a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă.

A. Informații privind organizarea evaluării digitalizate

Au fost implicați în procesul de evaluare 13.897 de profesori evaluatori, dintre care:

  • Limba română: 3.909

  • Matematică/istorie: 4.459

  • Limba maternă: 264

  • Disciplina la alegere: 5.265

În cadrul celor peste 1.320 de centre de examen (licee), scanarea și încărcarea lucrărilor pe platforma informatică au fost asigurate de peste 10.000 profesori asistenți.

Platforma a funcționat în parametri optimi pe întreaga durată a desfășurării proceselor.

B. Informații privind rezultatele înregistrate

Potrivit rapoartelor statistice furnizate de platforma informatică, se înregistrează următoarea situație pe probe și tranșe de note:

C. Comunicarea rezultatelor

Rezultatele înregistrate la probele scrise ale simulării examenului național de bacalaureat 2024 au fost transmise către Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului București. La momentul transmiterii prezentei informări, rezultatele se transmit de la nivelul inspectoratelor școlare către fiecare unitate de învățământ sub forma cataloagelor cu notele finale. Borderourile asociate fiecărei evaluări, corespunzătoare celor 33 de tipuri de subiecte, vor fi trimise de către Ministerul Educației inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București până cel târziu marți, 19 martie 2024, urmând a fi transmise de către inspectorate către fiecare unitate de învățământ cel târziu până pe 20  martie 2024.

În ceea ce privește modalitatea de comunicare a rezultatelor, Ministerul Educației face demersuri pentru dezvoltarea platformei de evaluare digitalizată, astfel încât, începând de anul școlar viitor, rezultatele probelor scrise ale simulărilor examenelor naționale să fie comunicate anonimizat, prin afișare pe platformă, similar examenelor naționale. 

D. Precizări importante

Dată fiind generalizarea evaluării digitalizate pentru simularea probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat, facem următoarele precizări:

  • Lucrările scrise ale elevilor care au susținut simularea probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat se află în unitățile de învățământ în care elevii au susținut probele scrise.

  • Profesorii care predau disciplinele la care s-au susținut probele simulării au acces la lucrările elevilor din clasele la care predau, precum și, începând cu 20 martie, la borderourile de evaluare corespunzătoare. Conducerile unităților de învățământ vor pune la dispoziția cadrelor didactice borderourile de evaluare transmise de la nivelul Ministerului Educației prin inspectoratele școlare, pentru a fi folosite în procesul de vizualizare a lucrărilor de către elevi/părinți.

  • În contextul utilizării platformei de evaluare digitalizată, Ministerul Educației dispune pentru prima oară de date relevante pentru o imagine de ansamblu  asupra gradului de reușită la fiecare dintre itemii administrați. În acest sens, menționăm că, dat fiind numărul mare de tipuri de subiecte (33) și faptul că procesul de evaluare s-a încheiat în cursul serii de joi, 14 martie, statisticile privind gradul de reușită pe fiecare item, la nivel național, vor fi făcute publice cel mai târziu pe 22 martie.

Precizăm că datele care stau la baza prezentei sinteze a rezultatelor au fost extrase din platforma de evaluare digitalizată și prelucrate la nivelul Ministerului Educației. Informațiile care permit astfel de analize, precum și analize ale gradului de reușită pe itemi vor fi disponibile la nivelul fiecărui Inspectorat Școlar Județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, respectiv al fiecărei unități de învățământ odată cu transmiterea borderourilor de evaluare.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

BIROUL DE PRESĂ