Întâlnirea Ministrului Educației, Ligia Deca, cu omologul său din Republica Turcia

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Miercuri, 22 Mai, 2024

Ministrul Educației, Ligia Deca, a avut marți, 21 mai, o întrevedere cu Yusuf Tekin, ministrul Educației Naționale al Republicii Turcia.

Cei doi miniștri au apreciat nivelul înalt de cooperare bilaterală între unitățile de învățământ și instituțiile de învățământ superior din cele două țări și vor continua să încurajeze dezvoltarea parteneriatelor printr-o mai bună utilizare a oportunităților oferite de Programul Erasmus+.

Întrevederea a prilejuit și un schimb de opinii pe teme precum reforma educației, recunoașterea diplomelor, educația în limba minorităților, dezvoltarea învățământului dual și importanța mobilităților.

Ministrul român al Educației a apreciat sprijinul oferit de autoritățile din Republica Turcia prin detașarea anuală de cadre didactice în școlile românești în care se asigură predarea în limba turcă.

Întrevederea a avut loc în cadrul vizitei efectuate în Turcia de Prim-Ministrul Guvernului României în data de 21 mai 2024. Cu acest prilej, a fost semnată, de către Prim-Ministrul Marcel Ciolacu și Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, Declarația politică privind constituirea Consiliului de Cooperare Strategică la nivel înalt, ce contribuie la consolidarea relației bilaterale guvernate de Parteneriatul Strategic dintre cele două state.

BIROUL DE PRESĂ