Informare privind activitățile specifice de final de an școlar pentru clasele a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Joi, 8 Iunie, 2023

În contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar, Ministerul Educației continuă demersurile de adaptare a calendarelor activităților specifice de final de an școlar.

În acest sens, vă informăm că a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educației nr. 4.429/2023 pentru modificarea și completarea ordinului de ministru nr. 3.505/2022 privind structura anului școlar 2022 - 2023, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, pentru clasele a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, situația școlară a elevilor se poate încheia până la data de 13 iunie 2023.

Tot astăzi, a fost transmis spre publicare în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educației nr. 4.428/2023 pentru modificarea Anexei la ordinul ministrului educației nr. 5.241/2022 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022 - 2023.

Documentul prevede faptul că înscrierea la evaluarea națională va avea loc până la data de 13 iunie 2023.

În ceea ce privește înscrierile la examenul național de bacalaureat, Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, prin nota nr. 1.416/2023, informații privind prelungirea perioadei înscrierii candidaților la sesiunea iunie-iulie a examenului național de bacalaureat 2023 până la data de 13 iunie 2023.

De asemenea, același document conține informații privind prelungirea perioadelor de susținere a probelor de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, de comunicare orală în limba maternă și într-o limbă de circulație internațională, respectiv de evaluare a competențelor digitale până la data de 23 iunie, astfel:

► 14 - 16 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

► 15 - 19 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

► 16 - 20 iunie 2023: evaluarea competențelor digitale - proba D

► 21 - 23 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C.

Reamintim faptul că Ministerul Educației comunică permanent cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/al municipiului București pentru măsuri adaptate contextului generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar, cu respectarea cadrului legal.

BIROUL DE PRESĂ