Informare privind rezultatele finale înregistrate la examenul național de bacalaureat || sesiunea august - septembrie 2022

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Sâmbătă, 3 Septembrie, 2022

 

Rata finală de promovare din sesiunea august-septembrie 2022 (după contestații) - 35,4% - atinge cel mai ridicat nivel din 2009 până în prezent!

 ----------------------

Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de bacalaureat 2022 (după soluționarea contestațiilor) este 35,4%, în creștere cu aproape 3% față de rezultatele inițiale (32,5%) și cu 2,5%, comparativ cu sesiunea de toamnă a anului trecut.

În acest context, 35,4% este cea mai ridicată rată de succes consemnată pentru acest tip de sesiune din anul 2009 până în prezent!

Au promovat examenul 10.092 de candidați (cu 821 mai mulți, față de prima afișare a rezultatelor). Dintre aceștia, 6.980 de candidați (rată de reușită: 37,1%, +3% în raport cu prima afișare) provin din promoția curentă, iar 3.112 candidați provin din promoțiile anterioare (rată de reușită: 32,1%, + 2,6% în raport cu prima afișare)

În județul Călărași, unde lucrările scrise ale candidaților au fost evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an, rata de succes a fost de 29,9% (+ 3,3%, comparativ cu rezultatele inițiale: 26,6%).

Au fost depuse 10.773 de contestații (11.756 în sesiunea august-septembrie 2021), defalcate astfel: proba E)a) - 3.717, proba E)b) - 80, proba E)c) - 3.031 și proba E)d) - 3.945. Pentru 5.004 lucrări, notele au fost modificate (prin creștere sau micșorare).

Rezultatele finale (după soluționarea contestaţiilor) au fost afișate astăzi, 3 septembrie, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată. La fel ca în prima sesiune, rezultatele au fost publicate prin anonimizarea datelor personale ale candidaților, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor - GDPR).

Media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare a fost calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi (112).

Detalii suplimentare sunt disponibile în dosarul de presă atașat.

BIROUL DE PRESĂ