Comunicate de presă

Ministerul Educației și Cercetării continuă să sprijine școlile în desfășurarea activităților pentru reducerea violenței în mediul școlar

26 martie 2025

Ministerul Educației și Cercetării continuă să sprijine unitățile de învățământ în eforturile de creare a unui spațiu cât mai sigur pentru copii și întreg personalul.

În acest sens, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Daniel David, a semnat ordinul prin care sunt alocate inspectoratelor școlare fonduri (1.550.000 de lei) pentru activități în cadrul programului Împreună prindem curaj, ale cărui obiective sunt prevenirea și reducerea violenței/infracțiunilor în mediul școlar.

Ministrul Educației și Cercetării susține reforme curriculare bazate pe dovezi și co-create cu actorii educației

26 martie 2025

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a deschis discuțiile în cadrul evenimentului dedicat unui proiect* care urmărește întărirea capacității de a implementa reforme curriculare pentru îmbunătățirea rezultatelor de învățare în România și Bulgaria.

Proiectul este implementat în România de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Comisia Europeană și cu OECD.

Informare: Prezență simulare probe scrise examen național bacalaureat 2025

24 martie 2025

[Această pagină va fi actualizată în zilele următoare cu Informații privind prezența la simularea probelor scrise, conform graficului de organizare/desfășurare].

***

[UPDATE: 27.03.2025]

Simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat 2025 s-a încheiat astăzi, 27 martie, cu testul susținut de peste 5.600 de elevi la disciplina aferentă probei E) b) - Limba şi literatura maternă.

Ministerul Educației și Cercetării lansează o campanie de promovare a performanțelor realizate de cercetătorii români

24 martie 2025

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) își reafirmă angajamentul de a aduce știința și cultura mai aproape de publicul larg, prin educație și promovarea gândirii critice, ca antidot eficient împotriva manipulării, conspirațiilor și pseudocunoașterii propagate de pseudoștiință și pseudoreligie. Într-o lume în care dezinformarea câștigă tot mai mult teren, MEC își asumă rolul de platformă care conectează oamenii cu realizările autentice ale cercetării românești, contribuind astfel la dezvoltarea unei societăți informate și reziliente.

Copiii din mediul rural, față în față cu ministrul Educației și Cercetării: Propuneri pentru un învățământ mai echitabil

20 martie 2025

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, s-a întâlnit marți, 19 martie 2025, cu reprezentanții Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision România. Acești tineri, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, reprezintă vocea copiilor din mediul rural, calitate în care și-au prezentat propunerile (fundamentate pe experiențele lor și ale colegilor) pentru îmbunătățirea sistemului educațional din România.

Inteligența Artificială, testată în mediul educațional românesc

19 martie 2025

După o întâlnire cu conducerea Microsoft România, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a decis să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale, pentru a optimiza activitatea cadrelor didactice, procesul de învățare al elevilor/studenților și procesul educațional, în general.

Abonează-te la Comunicate de presă