Programul Național „Masă sănătoasă” a fost adoptat prin Hotărâre de Guvern
Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 11 ianuarie, hotărârea inițiată de Ministerul Educației, act normativ care instituie Programul Național „Masă sănătoasă” (PNMS).
Programul se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și implică acordarea cu titlu gratuit, zilnic, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.