Ministerul Educației lansează în consultare publică proiectul Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF).
Scopul strategiei îl reprezintă stabilirea obiectivelor specifice si a direcțiilor de acțiune pentru perioada 2022 - 2026 în vederea îmbunătățirii nivelului de educație financiară în rândul elevilor și adulților din România.
De asemenea, SNEF poate contribui la creșterea bunăstării economice a consumatorilor din România prin:
-
îmbunătățirea cunoștințelor financiare ale grupurilor identificate în cadrul acestei strategii;
-
conștientizarea drepturilor și obligațiilor cetățenilor în materie de produse și servicii financiare;
-
creșterea rezilienței financiare;
-
consolidarea disciplinei financiare în rândul populației;
-
conștientizarea importanței unui comportament fiscal corect și responsabil atât în rândul adulților, cât și în rândul viitorilor contribuabili;
-
corelarea măsurilor cuprinse în Strategie cu măsurile de protecție a consumatorilor de produse și servicii financiare.
Sugestiile și propunerile privind proiectul Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF) pot fi trimise pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro până în data de 5 mai 2022, inclusiv.
- 17575 de afişări