Dezbaterea publică privind documentul concept „Opţiunile de educaţie şi formare profesională ale absolvenţilor de clasa a VIII-a”

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Joi, 2 Iunie, 2016

La inițiativa ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, miercuri, 1 iunie 2016, a avut loc o întâlnire consultativă privind documentul concept – ”Educaţie şi formare profesională ale absolvenţilor de clasa a VIII-a”, la sediul Ministerului Educației.

La dezbatere au participat reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului, ai Ministerului Economiei, ai Camerei de Comerț și Industrie a României, ai Camerelor de Comerț bilaterale, ai Ambasadei Austriei și Franței, ai Coaliției pentru Dezvoltarea României, ai Asociației Oamenilor de Afaceri din România, ai Asociației Constructorilor de Automobile din România, ai Colegiului Național ”Costin C. Kirițescu”. De asemenea, au participat reprezentanți ai unor companii private reprezentative la nivel național.

Discuțiile au condus spre conturarea unor elementele cheie, care pot constitui bază în vederea asigurării condițiilor necesare pentru implementarea programelor de formare în sistem profesional-dual.

Acestea ar fi:

Sistemul educațional poate asigura formare profesională-duală doar împreună cu mediul economic, astfel încât să fie construit un sistem viabil care să dezvolte colaborarea dintre mediul educațional şi cel economic.
Implicarea activă a camerelor de comerț este absolut necesară.
Este necesară diseminarea avantajelor fiecărei rute de formare profesională, astfel încât elevii, împreună cu părinții, să poată opta pentru ruta de formare în cunoștință de cauză. Orientarea şi consilierea profesională de calitate a elevilor, ca şi consilierea părinţilor sunt esenţiale.
Formarea cadrelor didactice, pregătirea pedagogică a tutorilor constituie elemente importante în asigurarea unei pregătiri relevante a elevilor.
Necesitatea flexibilizării pregătirii cadrelor didactice, astfel încât să se școlarizeze calificări relevante pentru piața muncii și nu calificări care să asigure norme didactice.
Intervenția companiilor în ceea ce privește dotarea unităților de învățământ cu echipamente adecvate, astfel încât atelierele/laboratoarele din școli să devină funcționale.   

Calendarul dezbaterilor publice privind definitivarea opțiunilor de educație și formare profesională ale absolvenților de clasa a VIII-a în sistemul profesional-dual este structurat pe următoarele evenimente regionale:

1. Localitatea: Brăila
Data: 2 iunie 2016, începând cu ora 9:30
Locația: Aula Facultătii de Inginerie și Agronomie din Brăila, str. Calărașilor, nr. 29, Brăila
Participanți: parteneri sociali din județele Regiunii de dezvoltare Sud - Est
2. Localitatea: Timisoara
Data: 2 iunie 2016, începând cu ora 12:00
Locația: Biblioteca Universitătii Politehnica Timișoara, str. Vasile Pârvan nr. 2 B, Timișoara
Participanți: parteneri sociali din județele Regiunii de dezvoltare Vest
3. Localitatea: Craiova
Data: 6 iunie 2016, începând cu ora 11:00
Locația: Sala de festivități a Muzeului Olteniei, str. Madona Dudu, nr. 14, Craiova
Participanți: parteneri sociali din județele Regiunea de dezvoltare Sud - Vest Oltenia
4. Localitatea: Constanța
Data: 7 iunie 2016, începând cu ora 11:00
Locația: Colegiul Național de Arte „Regina Maria" Constanța, Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr. 11, Constanța.
Participanți: parteneri sociali din județele Regiunii de dezvoltare Sud - Est
5. Localitatea: Pitești
Data: 7 iunie 2016, începând cu ora 11:00
Locația: Aula Universității "Constantin Brâncoveanu" din Pitești, Calea Bascovului nr. 2A, Pitești
Participanți: parteneri sociali din județele Regiunii de dezvoltare Sud - Muntenia
6. Localitatea: Piatra Neamț
Data: 8 iunie 2016, începând cu ora 10:00
Locația: Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu" Piatra Neamț, Bulevardul Traian, nr. 165, Piatra Neamț
Participanți: parteneri sociali din județele Regiunii de dezvoltare Nord - Est
7. Localitatea: Deva
Data: 8 iunie 2016, începând cu ora 12:00
Locația: Sala „Europa" din Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, str. Str. Gh. Barițiu nr. 2, Deva
Participanți: parteneri sociali din județele Regiunii de dezvoltare Vest
8. Localitatea: Cluj-Napoca
Data: 8 iunie 2016, începând cu ora 12:00
Locația: Palatul administrativ - Instituția Prefectului, B-dul . 1 Decembrie 1989 nr. 58, Cluj-Napoca
Participanți: parteneri sociali din județele Regiunii de dezvoltare Nord - Vest
9. Localitatea: Brasov
Data: 9 iunie 2016, începând cu ora 11:00
Locația: Camera de Comerț și Industrie Brașov, Str. Mihail Kogalniceanu, nr. 18-20, Bl. 1K, sc. C-D, Brașov
Participanți: parteneri sociali din județele Regiunii de dezvoltare Centru
10. Localitatea: Sibiu
Data: 10 iunie 2016, începând cu ora 11:00
Locația: Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum" Sibiu, str. Postavarilor nr. 18 , Sibiu
Participanți : parteneri sociali din județele Regiunii de dezvoltare Centru

În data de 21 iunie 2016, Ministerul Educației și Centrul Național de Dezvoltare a Învațământului Profesional și Tehnic vor organiza o dezbatere la care vor fi invitați actori naționali interesați de dezvoltarea și implementarea învățământului profesional-dual.