Discuții privind viitorul cooperării în domeniul educației și formării profesionale în Europa, în cadrul Reuniunii la nivel înalt desfășurate la București

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Joi, 28 Februarie, 2019

Ministerul Educației Naționale a organizat, în perioada 27 - 28 februarie, la București, Reuniunea la nivel înalt în domeniul educației și formării profesionale/Meeting of the High Level Group on Education and Training. A fost primul eveniment al Ministerului Educației Naționale din calendarul reuniunilor informale derulate în contextul exercitării de România a mandatului la Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Cei peste 70 de experți din statele membre, reprezentanți ai Comisiei Europene şi ai Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene au discutat concluziile și recomandările formulate de Comitetul european de experți în domeniul educației şi formării profesionale, prezentate în luna ianuarie a acestui an, la Forumul pentru viitorul învățării.

Am apreciat rezultatele muncii depuse de comitetul care a adus în atenție tipul şi dimensiunea provocărilor cărora noi va trebui să le găsim un răspuns, într-un viitor cât mai apropiat. Scăderea demografică, digitalizarea şi dezvoltările tehnice, ascensiunea inteligenței artificiale, migrația, toți acești factori vor influența în viitor imaginea societății noastre. Magnitudinea acestor provocări necesită o acțiune imediată. Sistemele noastre de educație şi formare profesională trebuie să ofere un răspuns în ceea ce privește gama de competențe necesare cetățenilor noștri pentru a trăi, munci, a fi activi şi a prospera într-o societate care cunoaște schimbări profunde. Este necesară o evaluare atentă atât a progreselor făcute, cât şi a cadrului strategic actual pentru a identifica rezultatele pozitive și aspectele care pot fi îmbunătățite”, a declarat ministrul Ecaterina Andronescu.

În acest scop, Președinția română la Consiliul Uniunii Europene susține o largă abordare participativă la întregul proces de elaborare a viitorului cadru european de cooperare pentru educație și formare după anul 2020 şi consideră că activitatea reuniunii de lucru de la București a avut un rol deosebit de important în consolidarea cooperării dintre statele membre.

Ministrul Ecaterina Andronescu a informat, de asemenea, că România va continua demersurile pentru crearea Spațiului European al Educației ca spațiu de interes comun, în măsură să contribuie la ambiția de a valorifica și de a răspunde oportunităților și provocărilor apărute.

Pe agenda de lucru au mai fost incluse o informare din partea Comisiei Europene referitoare la inițiativele privind crearea Spațiului European al Educației până în anul 2025 și două sesiuni plenare dedicate inovației digitale şi asigurării calității în educație.

BIROUL DE COMUNICARE