bac2024

Informare privind desfășurarea ultimei probei scrise din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea august 2024)

22 august 2024

Probele scrise din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea august 2024) s-au încheiat astăzi, 22 august, cu proba E.b) - Limba și literatura maternă.

S-au prezentat 652 de candidați, rata de prezență fiind de 89,2% (prin raportare la numărul de candidați înscriși toate promoțiile: 731). Au fost declarați absenți 81 de candidați. Nu s-au înregistrat eliminări.

Informare privind desfășurarea probei la alegere (profil și specializare) din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea august 2024)

21 august 2024

Proba la alegere a profilului și a specializării/proba E.d) din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea august 2024) s-a desfășurat astăzi, 21 august, cu participarea a 17.872 de candidați (82,6%) din totalul celor 21.643 de candidați înscriși pentru a susține această probă (toate promoțiile).

3.760 de candidați au absentat, iar 11 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Informare privind desfășurarea probei obligatorii a profilului din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea august 2024)

20 august 2024

La proba obligatorie a profilului - proba E.c) din cadrul sesiunii august 2024 a examenului național de bacalaureat, desfășurată astăzi, 20 august, au fost prezenți 16.522 de candidați (82,1%) din totalul celor 20.119 candidați înscriși pentru a o susține.

3.585 de candidați au fost declarați absenți, iar 12 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Informare privind desfășurarea primei probe scrise - Limba și literatura română - din cadrul sesiunii august a examenului național de bacalaureat 2024

19 august 2024

Astăzi, 19 august, au început probele scrise din cadrul sesiunii august a examenului național de bacalaureat 2024.

La proba E.a) - Limba și literatura română, prima din această serie, au fost prezenți 14.853 de candidați din totalul celor 17.541 de candidați înscriși pentru a o susține, rezultând o rată de participare de 84,7%.

Nu s-au prezentat 2.663 de candidați, iar 25 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Informare privind a doua sesiune a examenului național de bacalaureat 2024

7 august 2024

Peste 33.600 de candidaţi s-au înscris în vederea susținerii examenului național de bacalaureat 2024 (toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate) în a doua sesiune organizată în acest an.

Sesiunea august 2024 începe joi, 8 august, și implică, în primă fază, susținerea probelor de evaluare a competențelor, potrivit următorului calendar:

Informare privind desfășurarea ultimei probe scrise din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie - iulie 2024)

5 iulie 2024

Probele scrise din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie - iulie 2024) s-au încheiat astăzi, 5 iulie, cu testarea cunoștințelor de limba și literatura maternă.

Proba a fost susținută de 6.155 de candidați din totalul celor 6.198 de candidați înscriși (toate promoțiile), rezultând o rată de participare de 99,3%.

Nu s-au prezentat 43 de candidați. Nu s-au înregistrat eliminări.

Abonează-te la bac2024