comunicate de presă

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility

Întrevederea ministrului Educației cu ambasadorul Franței în România, E.S. Michèle Ramis

09 Apr 2019

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a avut marți, 9 aprilie 2019, o întrevedere cu ambasadorul Franței în România, E.S. Michèle Ramis.

În cadrul acesteia, au fost apreciate excelentele relații bilaterale în domeniul educației și sprijinul reciproc acordat în vederea derulării programelor de promovare a francofoniei.

De asemenea, discuțiile au vizat și o serie de chestiuni punctuale referitoare la predarea limbii franceze în școlile și universitățile din România.

Viitorul și obiectivele Procesului Bologna post-2020, discutate la București, în cadrul Grupului de monitorizare a Procesului Bologna

05 Apr 2019

Ministerul Educației Naționale a organizat, în perioada 4-5 aprilie 2019, la București, Reuniunea Grupului de monitorizare a Procesului Bologna (Bologna Follow-Up Group/BFUG). Evenimentul a fost găzduit de Universitatea POLITEHNICA din București, fiind inclus în calendarul acțiunilor realizate în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Ministrul Ecaterina Andronescu a prezidat Adunarea Generală a Registrului european pentru asigurarea calității în învățământul superior (EQAR)

03 Apr 2019

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a participat miercuri, 3 aprilie, la Adunarea Generală a Registrului european pentru asigurarea calității în învățământul superior (EQAR), eveniment desfășurat la Universitatea Politehnica din București. ​ ​​ ​​ ​

Finalizarea unui proiect SIPOCA 3 cu impact asupra dezvoltării învățământului superior: „Universitățile pregătesc viitorul: Absolvenți competenți pentru România!”

03 Apr 2019

Marți, 2 aprilie 2019, a avut loc conferința de închidere a proiectului „Dezvoltarea capacității Ministerului Educației Naționale de monitorizare și prognoză a evoluției învățământului superior în raport cu piața muncii” - SIPOCA 3, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 - 2020.

Întâlnire între ministrul Ecaterina Andronescu și ambasadorul Ucrainei în România, ES Oleksandr Bankov

02 Apr 2019

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, s-a întâlnit marți, 2 aprilie, cu ambasadorul Ucrainei în România, ES Oleksandr Bankov.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au făcut un schimb de informații cu privire la reformele întreprinse recent de cele două țări în domeniul educației.

Ministrul Ecaterina Andronescu a subliniat necesitatea menținerii la standarde adecvate a învățământului în limba maternă pentru minoritatea română din Ucraina.

Reuniunea Directorilor Generali pentru Învățământul Preuniversitar (DG Schools), 1-2 aprilie 2019, Timișoara

03 Apr 2019

În intervalul 1 - 2 aprilie 2019, s-a desfășurat la Timișoara, Reuniunea Directorilor Generali pentru Învățământul Preuniversitar (DG Schools) din statele membre ale Uniunii Europene, eveniment inclus în calendarul acțiunilor organizate sub egida Președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene.

Simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat 2019 (18 - 21 martie)

15 Mar 2019

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 18 - 21 martie 2019, la nivel național, simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat.

Simularea se adresează elevilor înscriși în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă la începutul anului școlar 2018-2019, dar implică și participarea elevilor claselor a XI-a zi și a XII-a seral/frecvență redusă, învățământ de masă (în total, aproximativ 300.000 de elevi).

Calendarul probelor are următoarea formulă de desfășurare:

Marcarea Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului prin semnarea Protocolului de colaborare între Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate

02 Apr 2019

În contextul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, stabilită pentru data de 2 aprilie, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au convenit încheierea unui protocol de colaborare privind implementarea măsurilor necesare creșterii accesului persoanelor diagnosticate cu tulburări de spectru autist la servicii integrate de sănătate, sociale și de educație.

Pagini

Subscribe to RSS - comunicate de presă