A fost aprobat noul Nomenclator al domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și al structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2020 - 2021

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Luni, 31 August, 2020

Executivul a adoptat în ședința de astăzi, 31 august, proiectul de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 299/2020 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și al structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2020 - 2021.

Noul act normativ repertoriază schimbările aduse unor structuri ale instituțiilor de învățământ superior, la solicitarea acestora, în baza hotărârilor senatelor universitare, rectificări ale unor specializări școlarizate în cadrul instituțiilor de învățământ superior, conform rapoartelor agențiilor de asigurare a calității din țară sau din străinătate, înregistrate în Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (EQAR), precum și noi specializări evaluate de către agențiile de asigurare a calității, din țară sau din străinătate (în perioada 16.04.2020 - 25.07.2020).

Astfel, hotărârea include 54 de instituții de învățământ superior de stat cu 2.148 de  specializări/programe de studii universitare de licență. Dintre acestea, 37 de specializări/programe de studii universitare de licență sunt noi sau au suferit modificări (modificare de capacitate, modificare de denumire). Din totalul celor 37 de programe/specializări, 20 sunt noi, iar 10 au obținut acreditarea.

De asemenea, sunt cuprinse 34 de instituții de învățământ superior particulare acreditate cu 375 de specializări (dintre acestea, două specializări/programe de studii universitare de licență sunt noi), respectiv opt instituții de învățământ superior particulare autorizate provizoriu cu 25 de specializări/programe de studii universitare de licență.

Totodată, la propunerea a 10 instituții de învățământ superior, prin decizii adoptate în Senatul Universitar și comunicate Ministerului Educației și Cercetării, 33 de specializări/programe de studii universitare de licență intră în lichidare (pentru acestea nu se mai organizează admitere, începând cu anul universitar 2020-2021).

Hotărârea adoptată astăzi, 31 august, introduce și trei specializări/programe de studii universitare de licență noi la nivel național, față de cele existente, respectiv: Diplomație în afaceri (în cadrul domeniului de licență Relații internaționale și studii europene), Ingineria internetului dispozitivelor inteligente (în cadrul domeniului de licență Calculatoare şi tehnologia informației) și Științe gastronomice (în cadrul domeniului de licență Științe inginerești aplicate).