Hotărâre privind aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, care se acordă elevilor în anul școlar 2019-2020

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Luni, 9 Septembrie, 2019

În ședința de astăzi, 9 septembrie 2019, Executivul a decis ca în anul școlar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, să fie cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019.

Etapa fundamentării proiectului de buget pentru anul 2019 a fost deja finalizată anterior apariției noilor prevederi legale, stabilite de Legea nr. 38/2019. Prin urmare, pentru a diminua riscurile ca o parte dintre elevi să nu poată beneficia de burse în anul școlar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, este cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019.

De asemenea, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare existente la nivel local.