Ministerul Educației și Cercetării și-a arătat întreaga disponibilitate de a susține proiectele cercetătorilor români și străini pentru o evoluție coerentă și predictibilă a proiectului de cercetare ELI-NP de la Măgurele

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Marţi, 10 Decembrie, 2019

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, a vizitat astăzi, 10 decembrie, infrastructura de cercetare ELI-NP, de la Măgurele, alături de premierul Ludovic Orban și vicepremierul Raluca Turcan.

Discuțiile cu conducerea institutului de cercetare care găzduiește și gestionează proiectul, reprezentată de Directorul General - Academician Nicolae Zamfir, s-au centrat pe necesitatea sprijinului din partea statului român pentru întreținerea și dezvoltarea activităților de cercetare în cadrul proiectului pan-european, în curs de a fi demarate.

Ministerul Educației și Cercetării și-a arătat întreaga disponibilitate de a susține proiectele cercetătorilor români și străini pentru o evoluție coerentă și predictibilă a proiectului, pentru atragerea sustenabilă a cercetătorilor din străinătate și, în ansamblu, pentru dezvoltarea acestei infrastructuri de mare anvergură pe care România o deține.

În acest sens, sunt pregătite o serie de măsuri concrete care vor fi aprobate și implementate în perioada imediat următoare, agreate împreună cu conducerea Centrului ELI-NP.