Ministrul Monica Cristina Anisie: „Este nevoie să recunoaștem importanța unui mediu educațional de învățare pentru elevi care să nu inspire frică”

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Miercuri, 11 Decembrie, 2019

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, a participat astăzi, 11 decembrie, la deschiderea lucrărilor «Forumului Național Anti-Bullying», organizat de Asociația „Telefonul copilului".

Apreciez excelentele contribuții ale sectorului neguvernamental, prin intermediul cărora, de aproape 20 de ani, au fost semnalate manifestările acestui fenomen. În același context, au fost propuse soluții și bune practici. Sperăm să le extindem, cu sprijinul tuturor, la nivel național, în fiecare școală. Este nevoie să recunoaștem importanța mediului educațional de învățare pentru elevi, a unui mediu de învățare fără etichete, care să nu inspire frică”, a declarat ministrul Educației și Cercetării. 

Ministrul Monica Cristina Anisie a mai declarat că, în acest moment, Ministerul Educației și Cercetării are în lucru Normele metodologice pentru aplicarea Legii antibullying, recent promulgată de președintele României. La elaborarea acestor norme va contribui, printr-o activitate transparentă, solidară și voluntară, grupul de lucru ce urmează a fi constituit în urma apelului lansat recent de minister.

«Forumul Național Anti-Bullying» (București, 11 - 13 decembrie) este primul eveniment din România dedicat dezbaterilor privind politicile publice pentru combaterea acestui fenomen în rândul copiilor. Evenimentul reunește reprezentanţi şi experţi ai autorităţilor şi instituţiilor relevante din domeniul educaţiei, partenerilor sociali, partenerilor sociali din sistemul educaţional preuniversitar, organizaţiilor neguvernamentale, asociaţiilor elevilor, precum şi experţi străini - specialişti în prevenirea şi combaterea bullying-ului.

BIROUL DE COMUNICARE