

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, s-a întâlnit recent cu peste 60 de specialiști în educația timpurie, implicați într-un program de formare prin PNRR.
Programul urmărește (1) formarea de formatori (care vor fi apoi implicați în pregătirea specialiștilor în educație timpurie care lucrează direct cu copiii, inclusiv) și (2) formarea de specialiști implicați în asigurarea calității acestor demersuri.
Ministrul Daniel David a punctat că educația timpurie este primul pas în parcursul educațional, iar dacă acesta se face corect, întregul proces educațional are un start bun. Educația timpurie are în continuare nevoie, în țară, de un suport strategic, atât pentru dezvoltarea infrastructurii, cât și pentru formarea de resurse umane bine pregătite, inclusiv pentru un proces educațional de calitate.
- 493 de afişări